Lovitură de teatru: Universitatea Craiova fără antrenor principal la meciul cu FC Botoșani

Universitatea Craiova debutează în 2023 cu meciul de pe „Municipal” cu FC Botoșani, sâmbătă, 21 ianuarie, ora 20.00, în etapa 22 din Superliga, însă oltenii nu îl vor avea pe banca tehnică pe Eugen Neagoe.

 

Nu și-a încheiat conturile cu U Cluj


După ce la conferința de presă susținută de Universitatea Craiova înaintea meciului cu FC Botoșani s-a prezentat Ionuț Stancu (40 de ani), secundul lui Eugen Neagoe din Bănie, tot acesta va sta și pe banca oltenilor al partida de pe stadionul „Municipal”.


„Geană” nu va putea să își îndrume jucătorii la primul meci oficial al Universității Craiova din 2023, deoarece antrenorul nu și-a încheiat conturile cu U Cluj, de la care a plecat fără acordul conducerii pentru a-i prelua pe alb-albaștri. Eugen Neagoe ar avea probleme cu înregistrarea contractului cu formația patronată de Mihai Rotaru, anunță Fanatik.


Mai mult, sursa citată  anunță că oficialii formației U Cluj au hotărât să îl numească pe Ovidiu Sabău în funcția de director tehnic pentru a-i crea probleme lui Eugen Neagoe în procesul de reziliere a contractului.


În aceste condiții, debutul lui Eugen Neagoe pe banca tehnică a celor de la Universitatea Craiova se amână. Acesta va putea să îi conducă pe olteni în momentul în care o să reușească să rezilieze înțelegerea cu U Cluj.

 

Bătălie la play-off cu greii din capitală


Eugen Neagoe (55 de ani) a preluat-o pe Universitatea Craiova după ce Mirel Rădoi și-a dat demisia de la formația din Bănie. Echipa finanțată de Mihai Rotaru se află pe locul 5 în clasamentul din Superliga, cu 38 de puncte, la egalitate cu FCSB și Rapid, însă cele două au un golaveraj mai bun.


FC Botoșani – Universitatea Craiova se joacă sâmbătă, 21 ianuarie, ora 20.00, în etapa 22 din Superliga, sezonul 2022 – 2023, pe stadionul „Municipal”.


30 iunie 2024


este data la care îi expiră contractul lui Eugen Neagoe cu Universitatea Craiova


19 meciuri


a stat „Geană” pe banca tehnică a lui U Cluj în perioada august – decembrie 2022


FOTO: https://www.facebook.com/UCVOficial