Aproape 80 de percheziții au loc în această dimineață, inclusiv la Botoșani. Un grup infracţional organizat, specializat în trafic de influenţă, dare şi luare de mită, facilita promovarea frauduloasă a examenelor.
Procurorii DIICOT au suspiciuni privind fapte de constituire a unui grup infracţional organizat, abuz în serviciu, fals în legătură cu unul din prorectorii Universităţii „Spiru Haret” . Procurorii DIICOT au suspiciuni că prorectorul universității, ajutat de alți angajați, ar fi dat diplome de licență false mai multor persoane.
Mai multe percheziții au loc miercuri dimineață la Universitatea „Spiru Haret”, pe raza municipiului București și a județelor Brașov, Bistrița-Năsăud, Ilfov, Giurgiu, Călărași, Vaslui, Satu Mare, Ialomița, Timișoara, Dâmbovița, Botoșani, Cluj și Mureș, dintre care 13 la sediile unor instituții de învățământ superior.
Procurorii DIICOT au suspiciuni privind fapte de constituire a unui grup infracţional organizat, abuz în serviciu, fals în legătură cu unul din prorectorii universităţii. În afacere ar fi implicaţi secretarii din cadrul unor facultăţi, ar fi dezvăluit unor studenţi sau masteranzi subiectele la examenele organizate la diverse materii sau examene de licenţă sau master. Astfel, ei ar fi putut să obţină diplome de licenţă sau master la diverse specializări din cadrul universităţii, scrie Capital.
„La data de 18.12.2019, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate efectuează un număr de 76 percheziții pe raza municipiului București și a județelor Brașov, Bistrița-Năsăud, Ilfov, Giurgiu, Călărași, Vaslui, Satu Mare, Ialomița, Timișoara, Dâmbovița, Botoșani, Cluj și Mureș, dintre care 13 la sediile unor instituții de învățământ superior, într-o cauză vizând destructurarea unui grup infracțional organizat, specializat în săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență, în formă continuată, luare de mită, dare de mită, complicitate la dare de mită, divulgarea informațiilor secrete de serviciu sau nepublice, instigare la însușirea, fără drept, în întregime sau în parte, a operei unui alt autor şi prezentarea ei ca o creație intelectuală proprie, abuz în serviciu, participație improprie la abuz in serviciu, fals intelectual, participație improprie la fals intelectual, instigare la fals intelectual, instigare la abuz în serviciu, cumpărare de influență și complicitate la cumpărare de influență. În fapt s-a constatat că, pe parcursul anului universitar 2018-2019, unul dintre prorectorii instituției de învățământ, împreună cu secretari ai unor facultăți din cadrul universității, angajați care aveau acces la grilele de examen, precum şi alte cadre din conducerea universității, inclusiv cadre didactice direct implicate în evaluarea finală a studenților, au constituit un grup infracțional organizat în scopul comiterii de infracțiuni de corupție, infracțiuni de serviciu, falsuri intelectuale, uz de fals, divulgarea de informații nepublice, însușirea, fără drept, în întregime sau în parte, a operei unui alt autor şi prezentarea ei ca o creație intelectuală proprie. Prin această activitate infracțională vastă, membrii grupării infracționale au urmărit facilitarea promovării frauduloase de către foarte mulți studenți/masteranzi, atât a examenelor universitare anuale sau/și examene restante cât fraudarea inclusiv a sesiunilor de licență si master, organizate pe parcursul anului universitar 2018-2019”, este transmis într-un comunicat al DIICOT.
Astfel, mai informează DIICOT, în schimbul obţinerii de diverse foloase materiale, au procedat la îndeplinirea defectuoasă, neîndeplinirea sau îndeplinirea unor acte contrare ce ţin de îndatoririle de serviciu, facilitând promovarea frauduloasă a examenelor susţinute de foarte mulţi studenţi ai universităţii, atât cu ocazia susţinerii anumitor examene restanţe/credite, cât şi cu ocazia organizării sesiunii de licenţă/master aferente anului universitar 2018-2019 din toamna anului curent. Pe parcursul anchetei au rezultat date de natură să ateste faptul că astfel de activităţi infracţionale sunt derulate în cadrul universităţii de foarte mulţi ani (cel puţin de la nivelul anului 2012) şi au privit nu numai fraudarea unor sesiuni de licenţă cât şi a examenelor obişnuite aferente anilor universitari, existând situaţii când studenţii, viitori licenţiaţi, nici măcar nu au trecut vreodată pe la cursuri şi nu au participat personal la susţinerea examenelor la materiile şi disciplinele respectivelor facultăţi. În raport de poziţia de conducere ocupată în cadrul universităţii şi de influenţa pe care o putea exercita atât asupra angajaţilor acesteia cât şi asupra cadrelor didactice/profesori, prorectorul instituţiei de învăţământ superior coordona în mod direct activităţile infracţionale.
Secretarii, persoane de încredere ai prorectorului, răspundeau şi erau implicaţi de regulă după caz, în facilitarea obţinerii grilelor cu întrebările şi răspunsurile de la examen, traficarea influenţei pe lângă anumiţi profesori pentru promovarea frauduloasă a examenelor restante/credite, facilitarea obţinerii de lucrări de licenţă deja întocmite etc.
În continuare, grilele cu întrebări/răspunsuri, precum şi lucrările de licenţă/master ajungeau în posesia prorectorului, care mai departe, contrar legii si atribuţiilor prevăzute de normele aplicabile, în schimbul unor foloase materiale, le furniza persoanelor interesate (studenţi/persoane intermediare), în scopul utilizării şi promovării frauduloase a examenelor (de an/sesiune de licenţă).
”Astfel, s-a constatat că, pentru fraudarea efectivă a probei 1, scrise a examenului de licenţă, fie grilele cu răspunsurile la întrebări ajungeau în posesia candidaţilor (care procedau la învăţarea şi memorarea acestora, sau procedau la salvarea acestora în telefon şi ulterior, în timpul examenului accesau datele de care aveau nevoie, fără a fi împiedicaţi de supraveghetori, ci dimpotrivă fiind aşezaţi în anumite locuri prestabilite pentru a putea acţiona fără probleme), fie studenţii candidaţi erau direct ajutaţi în timpul examenului scris de către anumiţi supraveghetori, în completarea răspunsurilor la testul scris de licenţă”, menţionează DIICOT.
În ceea ce priveşte proba a II a, orală, de susţinere a examenului de licenţă/master, prorectorul era de regulă cel care după obţinerea lucrării de licenţă, o trimitea mai departe studentului prin intermediul poştei electronice, cu foarte puţin timp (doar câteva zile) înainte de susţinerea şi prezentarea efectivă a lucrării, studentul neavând practic posibilitatea nici măcar de a citi şi a-şi însuşi conţinutul lucrării, aceasta nefiind rezultatul efortului de cercetare personal.
Mai departe, prorectorul se ocupa în majoritatea cazurilor de însăşi întocmirea şi copertarea exemplarului original destinat facultăţii, pe care în perioada imediat premergătoare sesiunii de licenţă, o preda direct sau indirect cadrului didactic, respectiv profesorului în a cărui coordonare ar fi trebuit să existe lucrarea studentului în cauză.
”În cauză vor fi puse în aplicare un număr de 96 de mandate de aducere, persoanele depistate urmând a fi audiate la sediul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală şi la sediul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate”, conform DIICOT.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL: