LOCUL pe care botoșănenii îl ocolesc: Este o scădere destul de drastică

Un număr tot mai mare de botoșăneni refuză să fac un gest care ar schimba total viața unei persoane.

 

La nivelul județului Botoșani, numărul donatorilor a scăzut considerabil în acest an, iar cei care au de suferit sunt pacienții care au nevoie de sânge pentru a câștiga lupta cu viața.

 

„Am înregistrat în ultimul an, o scădere a donatorilor față de ceilalți ani. Este o scădere destul de drastică. Cererea a crescut, s-au diversificat serviciile medicale. Anul acesta am ajuns la o medie de 15 donatori pe zi, ceea ce înseamnă foarte puțin. Cererea este cam de două ori mai mare”

Paraschiva Temneanu, Directorul Centrului de Transfuzii Sanguine Botoşani,

 

Astfel, unul din doi bolnavi așteaptă doza de sânge. Există un deficit de sânge mai ales pentru RH-(negativ) și pentru AB 4.

 

Săptămâna aceasta și cadrele de la Spitalul Județean „Mavromati” s-au mobilizat în cadrul unei campanii „Și eu am salvat o viață” și au mers să doneze sânge. Prin acest gest ei au dorit să fie și un model pentru întreaga populație care din varii motive nu trec pe la Centrul de Transfuzie Sanguine pentru a face o faptă bună.

 

 

 

download from google play download from apple store