Locativa se dotează în acest an cu calculatoare şi sisteme electronice

 

Salariaţii societăţii Locativa, structură subordonată municipalităţii vor face un pas important în era tehnologiei în cursul acestui an când, în programul de investiţii stabilit vor fi achiziţionate o serie de dotări menite să aducă un plus activităţii derulată.
Mai exact, la capitolul dotări s-a propus ca prin bugetul de venituri şi cheltuieli să fie achiziţionate în principal computere, imprimante şi programe informatice specializate în gestionarea bazelor de date cum ar fi facturare, calcul penalităţi, evidenţă contabilă şi contracte. „Necesitatea unor astfel de achiziţii derivă din faptul că evidenţele operative, financiar contabile la nivelul SC Locativa SA se întocmesc în principal manual, neexistând nici tehnică de calcul şi nici programe informatice specifice”, se arată în bugetul pe venituri şi cheltuieli a societăţii transmis către municipalitate. Implementarea unor astfel de sisteme ar conduce la creşterea operativităţii situaţiilor întocmite precum şi la reducerea riscului de apariţie a erorilor cauzate de întocmirea manuală a facturilor, a situaţiilor contabile şi tehnico – operative. Sursa de finanţare este din bugetul societăţii Locativa, investiţia ridicându-se la suma de 50.000 de lei cu tot cu TVA. (G.E.)