Vicepreședintele Consiliului Județean a confirmat informațiile făcute publice de Botoșăneanul privind trecerea la Pro România. După ședința care a avut loc joi după-amiază la sediul organizației conduse de Mihaela Huncă, Liviu Toma și-a explicat decizia.
El a arătat că motivele sunt multe și că tot și-a amânat plecarea din PSD întrucât a sperat că se va schimba ceva.
”Am 16 ani de când fac parte din acest partid, am crescut politic alături de PSD și am făcut echipă mereu. Sunt cel puțin doi ani de când lucrurile s-au schimbat și echipă înseamnă doar câțiva. Și acest lucru îl simt și alți colegi din PSD, dar a devenit o frică să spui ce gândești în interiorul partidului, iar dacă o faci ești chiar tu marginalizat. Eu nu sunt un tip conflictual, sunt un om de echipă, dar nu mai poți rămâne acolo unde nu ești dorit. Iar dacă studiile, experiența, perseverența, diplomația, verticalitatea, nu mai sunt valori pentru om care poate face ceva pentru cetățenii acestui județ, am considerat că este mai bine să mă retrag din acest partid, deși am luat greu această hotărâre”,
Liviu Toma, vicepreședinte CJ Botoșani.
Aceasta a adăugat că a optat pentru Pro România întrucât este un partid în care ”valorile adevărate sunt apreciate”.
Nu și-a ascuns dezamăgirea pentru că, deși era președintele celei mai mari organizații de cartier din Botoșani și, mai ales, vicepreședintele filialei județene, ajunsese să afle din presă că, de exemplu, se fac poze în fața partidului cu mai mulți membri veniți de la USR.
Liviu Toma (foto centru)susține că a fost plăcut surprins că la prima ședință la care a luat parte noii colegi l-au votat candidat la Primăria Botoșani.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL