Iliuţă: Nu cel care dă mai tare cu pumnul în masă este liderul prin excelenţă

Spre deosebire de contracandidatul său, Viorel Iliuţă a avut un discurs mult mai liniştit. Acesta a evitat să riposteze la acuzele violente care i s-au adus, nu a strigat şi nici nu a reproşat ceva clar cuiva.

 

A preferat temele generale, precum recâştigarea electoratului tradiţional al PNL, de unde, în opinia sa, membrii de partid ar trebui să îşi tragă programele şi inspiraţia.


„Să spunem adevărul întotdeauna, să încercăm să nu mai fim ipocriţi, să respectăm în egală măsură tradiţia şi modernitatea acestui partid”,


Viorel Iliuţă, candidat PNL la preşedinţia org.mun. PNL Botoşani.


Acesta a făcut un apel la unitate, arătând că doar împreună liberalii pot fi puternici şi că separaţi sunt slabi şi „nimeni nu va câştiga nimic”.


„Nu cel care dă mai tare cu pumnul în masă şi cel care ridică tonul mai sus este liderul prin excelenţă. Noi oamenii am fost înzestraţi cu raţiune”,


Viorel Iliuţă, candidat PNL la preşedinţia org.mun. PNL Botoşani.


Atât acesta şi celălalt competitor au fost aplaudaţi la sfârşitul discursurilor.

Acum seja se votează noul preşedinte, după care se va trece la prim-vicepreşedinţi şi vicepreşedinţi.