LISTA locurilor de muncă: Se caută infirmieră pe o leafă de peste 1.400 de lei

În această săptămână, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Botoșani a făcut publică o listă cu 479 locuri de muncă pentru botoșănenii care sunt în căutarea unui job. Printre acestea se regăsește un post de infirmieră cu un salariu atractiv.

 

Unitatea de Asistență Medico – Socială ”Dr. Elena – Popovici” Flămânzi este în căutarea unei persoane care să ocupe funcția de infirmieră.

 

Persoana ideală să ocupe acest post trebuie să aibă minim opt clase plus certificat calificare infirmieră. Durata încadrării este una nedeterminată, cu opt ore de muncă pe zi.

 

Salariul oferit este de 1.473 lei. Concursul va avea loc în data de 23 noiembrie 2016. Data limită de depunere a dosarelor este 15 noiembrie 2016, anunțul de angajare fiind valabil tot până la data de 15 noiembrie.

 

Vezi AICI Lista completă a locurilor de muncă