Lidl a retras din magazine două produse MORTALE: Motivele sunt INCREDIBILE

Din cauza proprietăţilor acestora, oficialii lanţului de magazine Lidl a decis să retragă de pe piaţă şi din toate magazinele lor, două produse potenţial mortale pentru anumite categorii de consumatori.

 

Ba mai mult, aceştia cerut cumpărătorilor acestora să returneze produsele, în cazul în care le au acasă.

 

Decizia a fost luată de către cei din Marea Britanie, după ce Protecţia Consumatorului a scos la iveală un lucru pe care cei din Lidl nu l-au băgat de seamă, potrivit jurnaliștilor de la Evz.

 

Iaurtul şi alunele au fost retrase din magazinele britanice, iar oamenii au fost rugaţi să le returneze pe cele cumpărate deja, din cauza faptului că pe ambalajele acestora nu scria că alunele conţin alune şi iaurtul este făcut din lapte.

 

Motivul este surprinzător, din moment ce orice persoană care consumă respectivele produse, ştie că “Alunele conţin alune” şi “Iaurtul este făcut din lapte”.

 

Se pare că cele două produse sunt mortale pentru cei care au alergie la alune şi lactate, putând provoca afecţiuni grave sau crize care pot duce la deces.