Lidera d-nelor din PSD plânge de 8 Martie pe umărul femeilor

 

„8 martie, Ziua Internaţională a Femeii, ar trebui să fie un moment de bucurie şi sărbătoare, în care femeile să fie celebrate. În România, este o zi în care trebuie să vorbim despre situaţia gravă cu care se confruntă femeile, din cauza crizei economice profunde, accentuată de măsurile dure de austeritate şi de incompetenţa actualei puteri”.

Acesta este începutul unui comunicat remis de Organizaţia Femeilor Social – Democrate (OFSD) Botoşani cu ocazia zilei de 8 Martie. Prin intermediul acestuia OFSD trage încă o dată un semnal de alarmă cu privire la situaţia dramatică a femeilor din România și implicit din județul Botoșani şi condamnă actuala putere pentru lipsa unor acţiuni ferme de combatere a sărăciei şi de sprijinire a femeii şi familiei. Conform liderelor organizaţiei, măsurile de austeritate din ultimii ani s-au suprapus peste realitatea dură a lipsei mecanismelor de sprijin pentru femei, în condiţiile discriminarii pe piaţa muncii şi în societate.
„În 2011, am prezentat un studiu, pe baza indicatorilor economici, prin care demonstram faptul că femeile şi familiile cu copii au fost principalele victime ale măsurilor de austeritate luate în ultimii ani. Prin tăierea salariilor din sectoarele bugetare dominate majoritar de femei, prin eliminarea sau reducerea unor măsuri de susţinere a familiei şi a copilului, guvernarea a lovit ţintit în femei. Femeile sunt cele mai afectate de scăderea veniturilor, de restricţionările de pe piaţa muncii, de dificultăţile existente în sistemul sanitar şi educaţional preşcolar, de lipsa utilităţilor şi asistenţei medicale din mediul rural, de scăderea nivelului de trai în familiile cu copii”, afirmă Doina Federovici, preşedintele OFSD Botoşani. În opinia acesteia, prin asumarea unor astfel de măsuri, Guvernul a dovedit că nu intenţionează să puna în aplicare nici un fel de mecanism de sprijin a celor mai vulnerabile grupuri, dramatic afectate de măsurile de austeritate: femei în vârstă, mame singure, femeile din zonele rurale.
VEZI CE A FĂCUT PREFECTUL DE ZIUA FEMEII:
Examen auto cu pupături prefecturale la Permise – GALERIE FOTO
 CLICK ŞI CITEŞTE COMUNICATUL INTEGRAL