Lider sindical turnător în învăţământ

 

Unul dintre vicepreşedinţii judeţeni ai Ligii Sindicatului din Învăţământ (LSI) a fost deconspirat ca fost colaborator al Securităţii. Gheorghe Şuliuc, care este şi lider sindical la Palatul Copiilor, apare în dosarul „Muzicantul”, despre care Botoşăneanul.ro v-a relatat încă din toamna anului 2009.


Conform unei adeverinţe eliberate de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS), cel în cauză a fost informator şi a avut numele conspirativ „Andrei Dan”. El l-a turnat la organul de represiune comunist pe Mihai Diaconu, supranumit "Muzicantul" care la acea dată era corepetitor la Casa Pionerilor şi Şoimilor Patriei. „El întotdeauna o făcea pe-a liderul de sindicat şi de forţă politică şi eu nu îi toleram lucrurile astea pentru că eram împotriva PCR. Atunci el s-a făcut duşmanul meu şi m-a turnat la Securitate că spun bancuri politice”, ne-a declarat Mihai Diaconu, acum pensionar. Mai multe despre acest caz, inclusiv copii după documente încriminatoare, la „Ancheta Săptămânii”.