LICITAȚIE pentru drumul strategic de 40 de milioane de euro

Președintele Consiliului Județean Botoșani, Costică Macaleți a fost la începutul săptămânii în curs la Agenția de Dezvoltare Nord – Est de la Piatra Neamț unde s-a discutat și despre deschiderea axelor de finanțare pe exercițiul financiar 2014 – 2020.

 

Cel mai important proiect al județului Botoșani, cu un puternic impact asupra a zeci de mii de oameni este cel prin care se dorește modernizarea drumului strategic care are o lungime de peste 100 de kilometri și care practic brăzdează întreg județul.

Consiliul Județean în calitate de beneficiar, a demarat procedurile de organizare a licitației pentru proiectarea acestei investiții.

 

”Noi am depus proiectul cu drumul strategic, acum organizăm licitația pentru proiectare urmând să depunem până în luna iunie proiectul complet și să intrăm la finanțare”
Costică Macaleți, președintele CJ Botoșani

 

De ce nu a fost făcută partea de proiectare până la acest moment?

 

”Nu am avut undă verde, nu erau deschise axele de finanțare. Acum avem a doua strigare cu termenul de șase luni de zile, până în luna iunie trebuie să ne prezentăm la ADR Nord – Est”
Costică Macaleți, președintele CJ Botoșani

 

Drumul strategic de la Botoșani : Șipote – Rediu (7 km în județul Iași) – Răuseni – Călărași – Todireni – Albești – Trușești – Dângeni – Hănești – Mihălășeni.