Liceeni prinși fumând pe stradă, polițiștii locali i-au condus în sălile de clasă

Ar fi trebuit să se afle la ore, însă au preferat să stea pe stradă, unde se delectau cu cafea și țigări.

 

Aflat în misiune de patrulare,  în ziua de 27 septembrie 2022, echipajul mobil din cadrul Serviciului Ordine, Liniște Publică și Pază Bunuri, s-a sesizat cu privire la un grup de elevi ce absenta nemotivat de la orele de curs.

 

Aceștia au fost surprinși în timp ce se aflau la o cafea şi o ţigară pe strada Cornişa.

 

În urma verificărilor, s-a stabilit că aceștia sunt elevi în clasa a XII-a la unitatea de învățământ din zona mai sus menționată.

 

Ulterior, aceștia au fost conduşi de echipajul Poliţiei Locale în sălile de curs, unde erau așteptați de profesori.

 

În perioada următoare vor fi monitorizate instituţiile de învăţământ pentru a evita anumite incidente, evenimente şi absenteismul şcolar.