Ca în fiecare an, pe data de 22 decembrie sunt marcate o serie de activități care aduc aminte de Revoluția din 1989 și comemorează viețile celor care au murit în urmă cu 33 de ani deja, în numele democrației.
La Botoșani, asemenea celorlalte zile naționale marcate anual, se merge practic pe același tipar, an de an. Pe 22 decembrie startul este dat pe esplanada Palatului Administrativ unde în centrul atenției, de această dată, sunt revoluționarii de la Botoșani.
În jurul lor se adună oficialitățile județului și orașului, în frunte cu prefectul, președintele Consiliului Județean și primarul.
Parlamentari, directori și tot felul de aleși locali întregesc acest tablou al unei zile în care ne amintim de comunism, dictatură, cenzură și opresiune.
Punctul de început îl reprezintă placheta care se află pe unul dintre stâlpii Palatului Administrativ unde ia cuvântul un revoluționar. De-a lungul anilor, obișnuitul acestei cuvântări a devenit Vasile Halasanu, care are și calitatea de președinte al Asociației Revoluționare 22 – 25 decembrie.
Doar că anul acesta, în ciuda exercițiului vorbirii din cei precedenți, liderul revoluționarilor de la Botoșani a dat semne de emoție. A comemorat 35 de ani de la Revoluția din 1989 în locul celor 33 care au trecut în realitate. Elevul Mugur Călinescu a devenit Mugur Trandafirescu, iar pe final i-a uitat și numele primarului.
Discursul integral poate fi urmărit în materialul video de mai jos.