Cinci unități economice au fost verificate, pe raza municipiului Botoșani.
La data de 21 decembrie 2022, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea activităților ilicite în domeniul criminalității economico-financiară.
Activitățile au fost desfășurate pe raza municipiului Botoșani, iar în cadrul acestora au fost verificate cinci unități economice.
În urma neregulilor constatate au fost identificate și indisponibilizate 75 de articole de îmbrăcăminte și peste 900 de jucării și articole pentru copii, în valoare de peste 30.000 de lei, toate având inscripționate diferite mărci înregistrate pentru care entitățile economice nu dețineau documente legale de proveniență și cu privire la care, există indicii temeinice că sunt contrafăcute.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunilor de punerea în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare.
Totodată, au fost aplicate două sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 11.000 de lei, și au fost confiscați 11.500 de lei, reprezentând numerar nefiscalizat.