Liberalii supărați că PSD-iștii „confiscă” evenimentele: Eject total/ Aveți o carență în comunicareVIDEO

Subiectul a fost atins în cadrul ședinței ordinare de joi, 29 iunie 2023, la secțiunea interpelări.

 

Contre între doamne la Județ

 

Consilierul PNL, Mirela Saucă, a luat cuvântul în plenul județean făcând referire, în mod indirect, la ceea ce s-a întâmplat la Ștefănești când PSD-iștii au inaugurat între ei unitatea medico-socială.

 

„Toți din Consiliul Județean am înțeles de la prima zi a mandatului nostru că trebuie să subscriem unui obiectiv comun, acela de a lucra în interesul botoșănenilor, că votul nostru, gestionarea banilor publici, trebuie să le aducă bunăstare și prosperitate. Ceea ce nu am înțeles eu și colegii mei, și trebuie să aflăm din presă, despre finalizarea unor proiecte ale Consiliului Județean... Și tot din presă să ne dăm seama că evenimentele care sunt legate de aceste momente îi coafează așa, să zic, doar pe unii.

 

Mai mult decât atât, mi se pare o naivitate din partea unui director de instituție, chiar subordonată Consiliului Județean,  să considere că nu are nevoie de o minimă colaborare cu autoritățile publice locale și alege sa îi dea așa un ignor, ca să nu zic eject total, primarului comunității respective”,

Mirela Saucă, consilier județean PNL.

 

Spre finalul discursului, consiliera a făcut un apel către Doina Federovici:

 

„Rugămintea noastră, pentru a avea o colaborare normală și eficientă, este să lăsați canalele de comunicare deschise tot timpul, nu doar atunci când trebuie să ne anunțați despre ședințele la care trebuie să participăm pentru că la urma urmei responsabilitatea față de cei datorită cărora ocupăm aceste fotolii ne revine tuturor în egală măsură”,

Mirela Saucă, consilier județean PNL.

 

 

„Ușa este deschisă în permanență”

 

Președintele Consiliului Județean a intervenit imediat:

 

„Ușa președintelui Consiliului Județean și a celor doi vicepreședinți, a fiecărui director din Consiliul Județean și a dlui secretar este deschisă în permanență. Veniți și comunicați cu noi, nu așteptați doar să fiți invitați la evenimente. Mai mult decât atât, de câte ori am făcut invitații prezența a fost extrem de slabă. Prin urmare nu este vina noastră, probabil dvs aveți o carență în comunicare.

Doina Federovici, președinte CJ Botoșani.

 

De asemenea, Doina Federovici i-a rugat pe liberali să-și desemneze un lider de grup pentru o comunicare mult mai „coerentă”.