Liberalii par să fi scăpat de Sulfina – UNDE a fost trimisă să candideze

Renunţarea de către conducerea centrală a liberalilor la trimiterea Sulfinei Barbu la PNL Botoşani pentru a candida la alegerile parlamentare, despre care Botoşăneanul v-a informat sâmbătă, pare să prindă tot mai mult contur.

 

Presa centrală dezvăluie luni dimineaţă faptul că fostul ministru al Mediului va intra în cursa pentru Legislativ în capitală.
“Un alt șoc vine de la București. Aici, Radu Carp și Sulfina Barbu nu prind locuri eligibile. În cazul Sulfinei Barbu vorbim de locul 6 pe lista de deputați, dar acesta este un loc semi-eligibil”, scrie stiripesurse.ro.
De altfel, în legislatura 2008 – 2012, când a mai fost parlamentar, Sulfina Barbu a intrat în Camera Deputaţilor după ce a candidat la Bucureşti, din partea PDL.
Astăzi, Biroul Permanent Naţională hotărăşte la Bucureşti lista finală a PNL Botoşani pentru Parlament.
Şefii de la centru au încercat să o trimită pe Sulfina Barbu la Olt, Tulcea şi apoi Botoşani, însă peste tot au avut parte de refuzuri vehemente.