Liberalii au hotărât în restaurant că merg pe liste comune cu PSD la locale

 

Întrunită duminică la amiază la restaurantul Lebăda, delegaţia permanentă a PNL Botoşani a hotărât să candideze pe liste comune cu PSD în toate localităţile judeţului, nu doar la Consiliul Judeţean şi Primăria Botoşani, aşa cum prevede protocolul de înfiinţare a Uniunii Social-Liberale.

Cei aproximativ o sută de participanţi la şedinţă au votat simplu, prin ridicare de mâini, după ce deputatul Florin Ţurcanu şi primarul de Mihai Eminescu Verginel Gireadă au avut alocuţiuni prin care au insistat asupra necesităţii listelor comune. Primul a menţionat că Biroul Politic Judeţean a adoptat deja o hotărâre în această privinţă. „Votul în Biroul Politic a fost unul foarte clar. Având în vedere că primarii vor fi aleşi din primul tur, ne-ar avantaja pe noi, USL, să avem candidaţi comuni şi în acelaşi timp vom putea aduna toate voturile pentru preşedintele Consiliul Judeţean, să nu fie pierdute”, a afirmat preşedintele PNL Botoşani. Acesta a adăugat că vor exista probabil două-trei excepţii în localităţi unde, pentru a se preveni distrugerea unor organizaţii de partid, se va candida separat. „Voi gestiona în aşa fel lucrurile încât să nu avem foarte multe candidaturi separate şi d-nii din PSD vor face acelaşi lucru”, a mai spus Ţurcanu. S-au înregistrat mai puţin de zece voturi împotrivă sau abţineri. Acestea aparţin vicepreşedintelui judeţean Mihai Aniţulesei şi câtorva lideri din mediul rural.