Leo Grozavu acuzat că l-ar fi lovit pe Lorand Fulop, jucătorii ar fi vrut să sune la Poliție

Leo Grozavu (52 de ani), antrenorul celor de la Sepsi, și Lorand Fulop (22, mijlocaș ofensiv) ar fi fost implicați ieri într-un incident.

 

I-ar fi spart telefonul 

 

Antrenorul l-ar fi lovit pe jucătorul pe care l-a pregătit și la Botoșani. Oficialii clubului confirmă că între cei doi a fost o dispută, însă spun că a fost vorba doar de o discuție aprinsă, nu acte violente!

 

Înfrângerile cu Academica Clinceni și Poli Iași au agitat apele la Sepsi Sfântu Gheorghe. Dintr-o echipă lipsită de griji, cu un pas în finala Cupei României, formația covăsneană are emoții tot mai mari în privința menținerii în Liga 1.

 

Incident la masa de prânz

 

Situația tot mai tensionată a degenerat luni la prânz, în momentul în care jucătorii erau la masă. Leo Grozavu și Lorand Fulop au fost protagoniștii unui episod șocant. Antrenorul l-ar fi bruscat pe atacantul de 22 de ani împrumutat de la Academia Pușkaș.

 

Surse ale Gazetei Sporturilor susțin că fotbalistul ar fi fost lovit de antrenor din senin și s-ar fi ales și cu telefonul mobil spart. Gestul n-a fost explicat de antrenor, iar colegii lui Fulop s-au revoltat și au fost opriți cu greu să nu sune la poliție pentru a reclama incidentul.

 

„Nu a fost violență, ci doar niște discuții aprinse"

 

Nici spre seară lucrurile nu s-au liniștit, cei mai mulți dintre jucători fiind absolut șocați de cele întâmplate. Semn că situația de la Sepsi nu e tocmai liniștită. Contactați de GSP, oficialii clubului au vorbit despre cele întâmplate ieri:

 

„S-a acumulat multă tensiune, mai ales după înfrângerea de la Iași. Nu a fost vorba despre violență. Au fost discuții mai aprinse la analiza jocului, nu e ușor nici pentru Leo, nici pentru băieți. S-au acumulat frustrări, nervi. Ultimele rezultate nu ne sunt favorabile

 

Oboseala își spune cuvântul. Nu a fost vorba despre vreun incident violent, veți vedea că Lorand este în lotul formației noastre pentru meciul de cupă. Ne așteaptă un final greu de campionat, noi am dus echipa aproape de finala Cupei, tot noi trebuie să redresăm și situația din campionat",

a zis Cornel Șfaițer, managerul clubului Sepsi.

 

 

”Când se leagă câteva rezultate negative, nervii ies la suprafață. Sperăm ca din toate aceste discuții mai aprinse de ieri să scoatem ce-i bun și asta să se vadă pe teren.

 

Am stat și aseară și azi cu băieții. Totul este în regulă. Suntem focusați pe ceea ce avem de făcut, astfel de discuții nu-și au locul. Avem încredere în Leo și băieți că pot reveni pe acest final de campionat

 

Cornel Șfaițer, manager general Sepsi

 

Antecedente pentru Leo Grozavu

 

În martie 2017, în cadrul meciului Astra - Botoșani 3-0, Leo Grozavu, la acea vreme antrenor al moldovenilor, l-a lovit pe banca de rezerve pe Cătălin Golofca, fotbalist pe care l-a introdus pe teren în minutul 32 și l-a schimbat în minutul 83. Concret, antrenorul botoșănenilor i-a dat jucătorului său două palme, nemulțumit fiind de evoluția acestuia.

 

DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store