Lefurile de la Protecţia Copilului aduse în atenţia ministrului Muncii

 

Senatorul Viorel Grigoraș a readus în atenţia ministrului Muncii situaţia deosebită în care se află Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Botoşani, din punct de vedere al drepturilor salariale şi al condiţiilor de muncă. Aceasta după ce în luna februarie Sindicatul Impact de la nivelul instituției a trimis un memoriu pe această temă.
miting salarii DGASPC Botosani
Mai exact, în urma unor hotărâri diferite, dar pe aceeaşi speţă, ale instanţelor de judecată, s-a ajuns la situaţia aberantă ca angajaţii DGASPC Botoşani să primească sporuri diferite (15 procente, 50 de procente din salariu, etc.), în ciuda faptului că sunt colegi şi lucrează în aceleaşi condiţii.
În interpelarea parlamentarului PNL se menţionează că, în ceea ce priveşte condiţiile de muncă, blocarea posturilor în sistemul de asistenţă socială este cel mai mare rău posibil pentru beneficiari în primul rând, dar şi pentru angajaţii DGASPC Botoşani care prestează muncă pentru doi sau trei salariaţi. Aceeaşi lege care blochează posturile afectează mult şi sectorul asistenţei persoanelor cu handicap.
„Situaţia asistentului maternal este una ingrată, de asemenea, lipsa personalului ducând la luarea în plasament a trei sau patru copii, suma alocată fiind total insuficientă. Condiţiile în care lucrează personalul direcţiilor de asistenţă socială sunt îngreunate, în acelaşi timp, de prevederile legale care îngrădesc posibilitatea achiziţionării de obiecte de inventar – electrocasnice şi mobilier, dată fiind uzura acestora prin natura serviciilor prestate”, se arată în interpelarea lui Viorel Grigoraş.
Acesta a adresat cinci întrebări ministrului muncii:
-    Aveţi în vedere, ca soluţie pentru problema sporurilor din sectorul asistenţă socială, aplicarea unui regulament similar celui aplicat în sănătate?
-    Luaţi în calcul aplicarea excepţiei de la legea privind blocarea posturilor şi pentru sectorul asistenţei sociale, protecţia copilului şi asistenţa persoanelor cu handicap?
-    Există premise pentru suplimentarea alocaţiei de hrană pentru beneficiarii de asistenţă socială aflaţi în plasament?
-    Este posibilă acordarea unui spor pentru fiecare copil aflat în plasament, începând cu al doilea copil (pentru a stopa plecările din reţeaua de asistenţă maternală)?
-    Aveţi în vedere modificarea legislaţiei în domeniul achiziţionării obiectelor de inventar, pentru a evita situaţiile aberante în care un dulap este folosit 15 ani?
CITEŞTE ŞI:
 Federovici, interpelare dură în Senat : Ne acoperim de hârtii și răspunsuri seci