Lecție preventivă cu polițiștii la clasă: Elevii au participat activ

Activitatea a avut loc în cadrul unui liceu din județ, unde au fost puse în discuții situații reale cu care se pot confrunta elevii zilnic.

 

La data de 12 martie 2024, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Flămânzi  – Formațiunea Rutieră au organizat o activitate preventivă cu elevii Liceului Tehnologic ”Nicolae Bălcescu”, din orașul Flămânzi. 

 

Astfel, polițiștii le-au reamintit copiilor principalele reguli de circulație pe care trebuie să le cunoască și să le respecte, totodată, fiindu-le prezentate materiale cu recomandări pentru a adopta un comportament preventiv, atât în mediul școlar, cât și în cel familial sau de joacă. 

 

Activitatea a avut caracter interactiv, iar elevii au participat activ și au manifestat interes pentru informațiile cu care au intrat în contact, fiind puse în discuție situații reale cu care se pot confrunta. 

 

(Sursă foto: Facebook)