Îi regăsim în statistici la fiecare scrutin. Ei sunt ”ruralul”, cei care votează de la primele ore ale dimineții sau după slujba de duminică. Analiștii i-au închis mereu în etichete și tipare, sociologii s-au întrecut în a ne explica de ce și cum votează ”ruralul”.
Privit de cele mai multe ori ca masă de manevră electorală, omul de la țară votează pentru că are simțul datoriei, în ciuda percepțiilor că ”nu prea știe pe ce lume trăiește”.
Tanti Ileana a fost toată viața un cetățean model. A mers mereu la vot, ultima dată pe 27 septembrie 2020. Era hotărâtă să voteze și duminică, 6 decembrie. Nu a mai apucat…
Învățase să nu lase niciodată lucrurile nefăcute. De prin primăvara trecută, însă, tot spunea că vine vremea să plece și că asta va fi într-o zi ”cu 2 în față”.
Așa se face că de-atunci, dintr-un anotimp în altul, în toate zilele cu ”2 în față”, Tanti Ileana își pregătea toate cele, să nu facă mare deranj după ce ea n-o mai fi. Așa a mai trecut o iarnă, primăvara au înflorit copacii și covid-ul, a trecut și vara. Toamna s-a îngrămădit cu boli, morți, alegeri agitate și speranțe firave. Într-o zi de septembrie 27 a votat Tanti Ileana. Și în altă zi, ”cu 2 în față”, dar de noiembrie ruginos, a plecat bătrâna să se odihnească la Domnul.
După aproape 90 de ani de strădanie trupească, Tanti Ileana s-a dus împăcată că și-a strunit bine viața și că și-a împlinit misiunea pe pământ. Nu s-a plâns, nu a strigat, nu a cerut nimic din ce nu a fost al ei.
A trecut cu optimism și cu "haz de necaz" prin toate tragediile posibile ale vieții.
Era o copilă de 15 ani când a trecut, alături de ai ei, prin foametea din '46. An care avea să îi rămână lipit de stomac până la sfârșitul vieții. Foamea, pentru Tanti Ileana, a fost mereu ca un fier înroșit. De aceea, până în clipa de pe urmă, nu a înțeles greul de care s-au plâns unii mai tineri, nici ușurința cu care alții aruncau pâinea la gunoi. Nu de puține ori a răzbit prin greutăți amintindu-și de tot greul trecutului.
Apoi, Ilenuța din neamul lui Nucă s-a măritat și pentru ea a început altă viață. Dar necazurile nu au părăsit-o. Mitruță, primul născut, avea doar 25 de ani când a murit. L-au plâns mult. Și Tanti Ileana și bărbatul ei care, trecut prin război, știa că Moartea e un dușman pe care nu îl poți învinge nici cu arma în mână.
De o vreme rămăsese singură, soțul murise de vreo 15 ani, iar cel de-al doilea băiat și-a găsit rostul, alături de familie, pe pământuri străine. I-a secat bătrânei inima de atâta dor. După inimă, i-a secat și fântâna din ogradă. Pentru apă a găsit bună înțelegere la vecini. Cu inima… i-a fost mai greu!
Tanti Ileana s-a învățat cu ”urâtul”, cum zicea ea, cu singurătatea adică. Dar a căutat mereu alinare în compania cățeilor, a găinilor și a pisicilor din curte. Și a mai făcut ceva bătrâna. A început a le da celorlalți tot mai mult timp din viața ei, pentru vremea în care nu avea să mai fie. Casa îi era tot timpul deschisă pentru șezătoare și taifas. Tanti Ileana le știa necazurile, le ghicea tuturor frământările.
”A dat lecții de psihologie neaosă și mamei mele, atunci când a rămas văduvă”, povestește un nepot.
Iar lecția nr. 1 era totdeauna și cea mai grea: cum e treaba cu "urâtul" și cum scapi de el.
”Era de un optimism molipsitor și pentru tot omul avea o vorbă cu tâlc. Te luai în vorbă cu ea, dar dacă o scrânteai pe lângă valorile tradiționale dădea elegant cu tine de pământ, ca să-ți amintești de unde te tragi”, spune astăzi nepotul.
Ileana din neamul lui Nucă era "o nucă greu de spart". Dar și una din care te hrăneai și care îți dădea încredere în clipele cele mai grele.
”Cand am scos Certificatul Constatator al Decesului de la medic, și-a amintit doctorița că și pe ea a "tâlcuit-o" matusa Leana cu oarece vorbe, cândva. A zâmbit, dar a rămas secret tâlcul poveștii”.
S-a îngrijit mai mereu singură, după leacurile de demult. S-a păzit cum a putut pentru a nu fi povară nici familiei, dar nici statului. N-a fost o zi în spital! Sau asta e măcar legenda, spune nepotul. Care își amintește că, demult, Tanti Ileana și-a rupt, totuși, o mână. A pus-o-n ghips și... viața a mers mai departe.
”Prin primăvara trecută visase că… în nu'ș'ce zi cu 2 în față, din luna aia, îi e sorocit sfârșitul. Dar tot cu haz povestea și despre asta. Nu s-a adeverit în anul ce a trecut, dar s-a adeverit anul ăsta - într-o zi cu 2 în față”, duce mai departe povestea nepotul bătrânei.
Despre Tanti Ileana, preotul cel nou din sat își amintește că Tanti Ileana avea tot timpul, pentru fiecare, o vorbă-n plus în buzunar. Așa a rămas și în inima nepotului ei.
”Dacă-i dădeai o mână, îți dădea zece înapoi și bonus... o vorbă cu tâlc”.
După ce s-a stins bătrâna, nepotul a rămas multă vreme privindu-i Cartea de Identitate. Dacă mai trăia, statul avea o problemă cu Tanti Ileana: nu ar mai fi avut loc de ștampile.
O imagine pe care o privim și noi și medităm: de câte ori am votat în acest timp? Câte motive am avut pentru a nu ne duce la urnă? Pentru ce am votat și pentru ce am refuzat drumul până în secția de votare? Tanti Ileana a știut răspunsurile fără să întrebe pe nimeni.
”Nu știu care au fost motivele pentru care un om bătrân ca vârstă, dar tânăr în spirit, a votat în ultimii 12 ani. Sunt convins că a votat și înainte de schimbarea buletinului. Întrebarea e de ce tinerii refuză dreptul la vot. Ce-i gratis nu merită atenție? Poate ar trebuie reamintit că dreptul de a alege s-a plătit în avans de strămoși!”, spune nepotul, cu gândul la Tanti Ileana.
În Mînăstireni-Poiana, un sătuc din județul Botoșani, Tanti Ileana a trăit demn și fără să ceară nimic de la nimeni. Privind astăzi imaginea cărții de identitate, rămâne ca un ecou întrebarea: De ce tinerii refuză dreptul la vot?
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
