Una dintre cele mai așteptate investiții la rețeaua de drumuri care traversează județul Botoșani este modernizarea drumului care ne leagă de restul țării, prin Tg. Frumos.
În acest moment sunt în derulare licitații pentru drumurile următoare:
DN 28B Botoșani – Hîrlău
DN 29D Botoșani – Ștefănești
„Ambele sunt în faza de analiză a ofertelor tehnice. La Botoșani – Tg Frumos sunt trei oferte depuse, la Botoșani – Ștefănești este o ofertă dar trebuie făcută o analiză tehnică. Eu cred că anul acesta vom avea câștigătorii astfel încât să se poată da ordinul de începere”,
Ovidiu Laicu, director DRDP Iași
Directorul Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Iași susține că vrea să mulțumească parlamentarilor PSD pentru că au reușit să atragă fonduri și pentru aceste investiții.
„Vreau să-i mulțumesc în mod oficial d-nei președinte și dlor parlamentari care au participat efectiv alături de noi, de cei de la DRDP care am făcut documentațiile la ambele sectoare, la toate fazele. La comisiile tehnico economice, apoi interministerial și ce a urmat, a fost iar o luptă extraordinară”,
Ovidiu Laicu, director DRDP Iași
Drumarul șef al Moldovei a dat de înțeles că în spatele unei astfel de alocări bugetare ar fi o luptă de „care pe care” între parlamentarii de la guvernare, fiecare județ încercând să rezolve probleme punctuale.
„Să vă spună d-na președinte cam ce înseamnă să intre un drum pe HG pentru că toata țara vrea să-și bage drumuri la modernizare. Dar noi am reușit aceste două drumuri și cred eu că de anul vom intra chiar în pâine, după ce vom termina proiectarea până în primăvară, apoi vom intra cu lucrările”,
Ovidiu Laicu, director DRDP Iași
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL: