Sfânta Monica, prăznuită în ziua de 4 mai, era mama Fericitului Augustin.
S-a născut în anul 322 şi a trecut la cele veşnice în vara anului 378. Sfânta Monica este ocrotitoarea soţiilor şi mamelor ale căror bărbaţi sau copii trăiesc departe de Dumnezeu, rătăcind pe căi greşite.
Sfânta Monica s-a născut în localitatea Tagaste, din Africa de Nord, aflată astăzi pe teritoriul Algeriei. Părinţii ei au crescut-o în credinţă şi învăţătură creştină.
Cele mai multe informaţii despre viaţa Sfintei Monica le avem din cartea a noua, din "Mărturisiri", întocmită de fiul ei, Fericitul Augustin.
Din viața Sfintei Monica, cunoaștem că ea era căsătorită cu Patricius, un păgân, un om aspru și foarte mânios. Din cele mai mărunte motive, acela izbucnea și se năpustea spre nevinovata lui soție. Ea putea, la fiecare asemenea întâmplare, să-și găsească îndreptățire împotriva falselor lui învinuiri, însă a ales să tacă și să se roage lui Dumnezeu. Când îl vedea liniștit, ea îi explica pricina pentru care soțul s-a mâniat și îl liniștea.
Atunci acesta își dădea seama cât era de nedrept cu soția lui, cât îl întrecea ea prin bunele ei însușiri, mai cu seamă prin răbdarea și smerenia ei, și astfel o aprecia și mai mult. Cu trecerea timpului, a fost câștigat pe deplin de îngăduința și dăruirea ei, încât la sfârșitul vieții el s-a lăsat de păgânism și a devenit creștin.
Sfânta Monica şi Patricius au primit de la Dumnezeu trei copii: Augustin, Navigius şi Perpetua. Singura ei fiică, Perpetua, după căsătorie, rămânând văduvă, a îmbrăţisat viaţa monahală şi a fost aleasă stareţă, la o mânăstire de maici din Hippona.
În schimb, în tinereţea lui, Augustin a cunoscut şi o viaţă de destrăbălare şi abateri de la dreapta credinţă. La Milano a început să se apropie mai mult de Dumnezeu. Aşa începe o grea ascultare şi slujire a Bisericii, iar în câţiva devine căpetenia episcopatului african.
Scrierile lui Augustin dezvăluie măsura fără pereche a darurilor sale. Ca o conştiinţă vie a Ortodoxiei, Augustin se vede nevoit să apere dreapta credinţă, împotriva tuturor ereziilor, care se iviseră în Biserica lui Dumnezeu, în timpul acela: maniheii, donaţienii, pelagienii. Dintre scrierile sale, cele mai însemnate sunt cartea "Despre Trinitate", la care a lucrat 14 ani, şi cartea "Despre cetatea lui Dumnezeu". Scrierea care-i face cea mai mare cinste este cartea "Retractărilor" sale, o recunoaştere a propriilor greşeli, iar lucrarea lui cea mai citită este "Confesiunile", potrivit doxologia.ro.
La mulți ani celor care poartă numele Sfintei Monica!
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL: