LA MULȚI ANI 2023! Noaptea dintre ani la Botoşani în stradă şi în biserică – GALERIE FOTO&VIDEO

Muzică, foc de artificii, șampanie și entuziasm în noaptea de Revelion! Mii de botoșăneni au ieșit în stradă pentru a marca încheierea anului 2022 şi trecerea în 2023. Şi bisericile au fost pline în noaptea dintre ani.

 

Părinți cu copii, mulți seniori, dar și foarte mulți tineri veniți în grupuri mai mari sau mai mici au umplut Piața Revoluției din centrul municipiului Botoșani. Dacă la ora 21.00 în piață se aflau câteva sute de persoane, oamenii au venit în număr mare pe măsură ce acele ceasornicului se apropiau de ora 24.00.

 

Programul a fost deschis de Academia de Arte ”Modus Vivendi”, coordonat de Ana Maria Bucșă, în faţa publicului evoluând Maia Mitoșeriu, Ilinca Lazăr, Maria Aionesei, Alexandra Cojocariu, Denisa Frant și Sofia Horopciuc. Botoşănenii au aplaudat apoi artiștii care au urcat pe scena din Piața Revoluției: Dan Doboș, Nick de la N&D, Narcotic Sound, Ion Paladi și Corneliu Botgros, programul încheindu-se după miezul nopții, cu un concert susținut de Anda Adam.

 

 




 

 

Ca în fiecare an, cel mai așteptat moment al serii a fost focul de artificii. După numărătoarea inversă, publicul a izbucnit în urale, spectacolul de lumini fiind unul impresionant pentru cei aflați în centrul municipiului. Mai bine de 10 minute au stat botoșănenii cu ochii pe cer, timp în care s-au desfăcut și sticlele de șampanie.


 


 

”Nu am mai fost de când erau copiii mei mici, atunci mergeam în parcare la Elvila, dar nu țin minte ca atunci să fi văzut așa ceva”, a mărturisit o botoșăneancă. Lângă ea, o bunică își ține nepoțica de mână, cu ochii încercând să nu piardă spectacolul de deasupra. ”Noi nu avem bani să mergem la un restaurant de Revelion, nici în stațiune. Am venit cu nepoții să vedem artificiile, așa simțim și noi că a început un An Nou”, spune bunica.

 

 

Rugăciune pentru Noul An în bisericile orașului

 

Nu puțini au fost botoșănenii care, în noaptea dintre ani, au ales să meargă la biserică pentru a se ruga. Numeroase biserici din oraș au ales să oficieze slujbe speciale în noaptea de Revelion.

 

La Biserica Vovidenia, slujba specială a început la ora 19.30. Curtea și incinta bisericii au devenit neîncăpătoare, sute de oameni stând în rugăciune până după ora 22.00. S-au rugat pentru sănătate, pentru pace, dar și pentru reușite în viață.

 

 

 

 

Pr. Partenie Apostoaie, parohul Bisericii Vovidenia Botoșani, i-a îndemnat pe credincioși să mulțumească Lui Dumnezeu pentru 2022, dar și să nu încheie anul fără să își facă un bilanț al anului care tocmai s-a încheiat.

 

”Îi mulțumim Lui Dumnezeu pentru toate binefacerile care au fost revărsate în anul acesta 2022 asupra noastră, asupra țării noastre și asupra întregii lumi. Este un moment de bilanț, fiecare în sufletul său știe plusurile și minusurile, dar pentru anul 2023, așa cum spune vorba, ne dorim în primul rând sănătate. Dar sănătatea trupului fără sănătatea sufletului nu prea are valoare. Și o boală a trupului poate deveni un medicament pentru suflet”,

Pr. Partenie Apostoaie, Biserica Vovidenia Botoșani

 

După un an în care zgomotul războiului a răsunat la granița României, oamenii s-au rugat și pentru pace. Însă nu doar războiul real, cel declanșat în Ucraina, este periculos, ci și războiul din fiecare dintre noi.

 

”Ne dorim de asemenea să avem pace, mai ales în contextul în care la câțiva kilometri de noi mor oameni din cauza războiului. E rău războiul, nimeni nu are de câștigat, dar cel mai mare război îl purtăm în adâncurile sufletelor noastre. Războiul cu păcatul, războiul cu patimile, războiul cu slăbiciunile, războiul dintre minte și inimă. Acolo trebuie să domnească pacea. Pacea nu este lipsa războiului. Pacea este prezența lui Hristos”,

Pr. Partenie Apostoaie, Biserica Vovidenia Botoșani

 

Este nevoie și de prosperitate, a mai completat pr. Partenie Apostoaie. Însă nu trebuie să lipsească temelia duhovnicească.

 

”Ne dorim de asemenea să avem prosperitate, prosperitate binecuvântată de Dumnezeu. Pentru că prosperitatea materială poate constitui o piedică în evoluția și desăvârșirea sufletească. De aceea la prosperitatea materială la care lucrăm să adăugăm și osteneala sufletească, temelia duhovnicească”,

Pr. Partenie Apostoaie, Biserica Vovidenia Botoșani

 

”Ne dorim, mai ales cei tineri, reușite în viață la examene, la competiții. Să aibă alegerile cele bune, dar aceste alegeri, aceste reușite, numai cu Dumnezeu cel bun și milostiv, rațiunea supremă care a fost impregnată în timpul nostru, aceea trebuie să fie prezența continuă în viața noastră.

Să păzim rațiunea sfântă pe care Dumnezeu a așezat-o în mintea noastră. De multe ori păgânătate și răutatea ne-au invadat minte. Și avem foarte mult de încreștinat, mintea noastră de multe ori nu mai este creștină, nu mai este inspirată de Duhul Sfânt. Iar noi ca părinți, ca adulți, să facem tot posibilul ca pe noi tinerii de astăzi să ne iubească mai mult decât iubesc calculatorul, internetul, telefonul, pentru că viitorul nu stă decât în viața noastră în care așezăm principii sănătoase de viață.

Suntem noi, creștinii, ca cei ce umblă pe sârmă. Dacă nu avem plasa de siguranță ne zdrobim. Iar plasa de siguranță rămâne rugăciunea, rămâne fapta cea bună, rămân spovedania și împărtășania. Să avem întotdeauna această comuniune, că s-ar putea dintr-o neatenţie să cădem de pe sârma aceasta, pentru că multe sunt ispitele şi greutăţile, multe sunt provocările şi valurile şi vânturile din lumea aceasta. Dar dacă ai plasa de siguranţă, când ai căzut nu te sfărâmi. Te poți ridica. Dacă îți merge bine și nu ai plasă de siguranță, la primul eșec te vei zdrobi. De aceea, dragi părinți, dragi bunici, oferiți dragoste din dragostea lui Hristos pentru copiii și tinerii de astăzi”,

Pr. Partenie Apostoaie, Biserica Vovidenia Botoșani

 

Și nu în ultimul rând, a spus pr. Partenie Apostoaie, să ne dorim o lume mai bună.

 

”Dar că lumea mai bună nu se zidește din exteriorul meu, ci din interiorul meu. De aici, din inima mea, începe o altă lume. O lume mai bună, o lume mai milostivă, mai îngăduitoare, mai răbdătoare. Puneți fiecare gândurile dvs. cu un scop sfânt pentru anul acesta 2023, un scop și o căutare duhovnicească, o viață autentică, nu falsă. Un scop ca atare, un scop nobil: să fac un bine, să devin mai bun, să devin mai răbdător. Într-o lume în care frica domnește, moartea sub diferite aspecte se cuibărește în adâncurile noastre, depresiile și bolile, necazurile, sărăcia, o lume din ce în ce mai urâțită pentru că este lipsită de Dumnezeu, în această lume noi, creștinii de astăzi, suntem chemați să devenim luminițe care să înlăture întunericul măcar din casele noastre dacă nu din întreaga societate. Acestea sunt gândurile cu care pășim în anul 2023, neuitând că avem un  suflet curat, luminos, o minte trează plină de dumnezeire, o inimă bună pe care trebuie fiecare dintre noi să o păstrăm. Și să avem dragoste unul față de altul, față de sfânta biserică și, bineînțeles, cu grija pentru sufletele noastre”,

Pr. Partenie Apostoaie, Biserica Vovidenia Botoșani

 

Credincioșii au participat și la slujba specială de la Biserica ”Sf. Vasile cel Mare” din municipiul Botoșani, rugăciunea fiind rostită la lumina lumânărilor. La mai bine de o oră după miezul nopții, câteva zeci de botoșăneni se aflau încă în incita lăcașului de cult, aici slujba finalizându-se până la ora 1.30.

 

La mulți ani, Botoșani! La mulți ani, 2023!

Să aveți parte de sănătate, de bunăstare și de pace, un an nou cu împliniri și bucurii!