La fel ca PSD-iștii: Nici măcar un semn de la prefect că ar fi votat, coincidențe social-democrate în acțiunile lui Dan Șlincu

Dacă șefii PNL Botoșani și-au făcut publice de sâmbătă locul și ora unde votează, omologii de la PSD au procedat exact invers, o premieră pentru ei.

 

Coincidență sau poate nu, exact aceeași tactică a adoptat-o și prefectul Dan Șlincu.


Nici până la ora 17:00 primul reprezentant al Guvernului în Botoșani nu a anunțat dacă, unde și când își va exercita dreptul constituțional.


Duminică, la ora 13:47 reporterul Botoșăneanul a luat legătura cu Mădălina Ursuleanu, purtătorul de cuvânt al Prefecturii, care a răspuns că va trimite ”repejor” un comunicat pe această temă, însă acesta nu mai sosit până la ora redactării articolului.


Atitudinea lui Dan Șlincu este total contrară celei pe care a avut-o la referendumul pentru familie din octombrie 2018, când din proprie inițiativă a trimis prin reprezentantul său un comunicat cu pozele aferente că s-a prezentat la urne. Ce-i drept, atunci și PSD-iștii și-au făcut publică opțiunea de vot, tactica prefectului fiind și la acea dată similară cu a social-democraților.


Toate aceste ”bizarerii” vin după ce, în ciuda statutului său apolitic, prefectul s-a afișat în campania electorală la o mulțime de acțiuni publice împreună cu PSD-iștii, inclusiv la o manifestare alături de Carmen Avram, candidata de pe locul 2 a PSD la alegerile europarlamentare.


Pentru lucruri mai puțin grave decât acestea alți prefecți au plătit cu funcția deoarece, potrivit legii, le este interzis să facă politică.


De altfel, la cabinetul prefectului ”apolitic” activează Alexandra Huțu, secretarul executiv al PSD Botoșani, fosta consilieră a senatorului Doina Federovici și totodată fiica Mariei Huțu, primarul social-democrat de Vârfu Câmpului.

 

UPDATE:

 

La ora 18:48, purtătorul de cuvânt al Prefecturii a anunțat că a votat și Dan Șlincu ”în urmă cu scurt timp” și a precizat că doar la alegerile europarlamentare, nu și la referendum.

 

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL

download from google play download from apple store