La Botoşani e posibil: cununiile şi botezurile săvârşite de un preot NU sunt valabile

Evenimentele de la Biserica Schit Orăşeni provoacă situaţii mai rar întâlnite în lăcaşele de cult creştin-ortodoxe din România. Preotului paroh Ioan Ungureanu i s-a suspendat dreptul de a mai săvârşi toate lucrările sfinte până la finalizarea cercetării în cadrul Consistoriului Eparhial al Arhiepiscopiei Iaşilor.

 

Măsura a fost luată de Mitropolia Moldovei şi Bucovinei (MMB) prin IPS Teofan şi a intrat în vigoare începând cu data de 5 mai. Însă doar teoretic fiindcă părintele din comuna Cristeşti a refuzat să efectueze predarea-primirea, iar duminică a săvârşit Sfânta Liturghie, la care au participat şi oameni aduşi cu autocarul de la Schitul Rădeni din Neamţ, care la rândul lor protestează faţă de actele semnate la Sinodul care a avut loc anul trecut la Creta.


Vicarul administrativ al Arhiepiscopiei Iaşilor, care vineri s-a deplasat la Biserica Schit Orăşeni, a venit luni din nou la Botoşani şi a făcut precizări pe seama celor întâmplate.


„El nu şi-a asumat oprirea de la slujire, a slujit duminică, n-au fost la slujbă persoane mai multe decât au fost vineri după-amiază, adică apreciez că au fost tot acei oameni care îl susţin, un grup foarte restrâns. Satul are 130 – 140 de familii şi undeva la 400 de suflete”,


preot Marian Timofte, vicar administrativ al Arhiepiscopiei Iaşilor.


Reprezentantul MMB a menţionat că slujbele oficiate de părintele Ungureanu nu mai sunt pur şi simplu valabile.


„El ar trebui să ştie dacă ia aminte la ceea ce a învăţat în şcolile teologice pe care le-a parcurs. Este într-adevăr deosebit de grav şi într-adevăr nu au nici o valoare. O slujbă săvârşită de un preot oprit de la slujire sau caterisit are aceeaşi valoare ca slujba pe care ar face-o orice cetăţean de pe stradă care ar îmbrăca un veşmânt şi ar simula slujbă. Aceeaşi valoare o are şi slujba pe care o face el”,


preot Marian Timofte, vicar administrativ al Arhiepiscopiei Iaşilor.


Acesta susţine că majoritatea creştinilor din Schit Orăşeni sunt terorizaţi de preot şi soţia acestuia, dar că le este frică să declare public ameninţările şi blestemele la care sunt supuşi.