La 19 ani, s-a ales cu dosar penal după ce a condus un ATV – FOTO

Tânărul nu avea dreptul de a conduce autovehicule, iar ATV-ul nu figura ca înmatriculat.

 

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Darabani efectuează cercetări cu privire la un cetățean depistat conducând un ATV neînmatriculat, deşi nu avea acest drept.

 

În data de 6 martie, în jurul orei 20.10, pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice, un echipaj al poliţiei de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Darabani a oprit pentru control, pe raza localităţii Hudeşti, un ATV condus de un tânăr de 19 ani.

 

Cu ocazia efectuării controlului, polițiștii de frontieră au efectuat verificări, în urma cărora au constatat că tânărul nu are dreptul de a conduce autovehicule, iar ATV-ul nu figurează ca înmatriculat.

 

În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără permis de conducere şi punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat.