L-au îmbătat, l-au urmărit, l-au bătut şi i-au golit buzunarele

Un botoșănean a fost bătut de doi tineri cu care a băut câteva pahare de alcool. Agresorii au profitat de starea de ebrietate a bărbatului și i-au furat bunurile de valoare pe care le deținea la momentul repectiv. Polițiștii au reținut tinerii și urmează să fie sancționați corespunzător.

 

Luni seară, poliţiştii botoșăneni au fost sesizaţi printr-un apel de urgenţă 112, de către o tânără de 27 ani, din comuna Curtești, cu privire la faptul că soțul său, în vârstă de 33 ani, a fost bătut de mai multe persoane necunoscute în timp ce mergea pe drumul dintre localitățile Băiceni și Orășeni Deal.
Ulterior agresiunii, bărbatul a fost transportat la Spitalul Judeţean Botoșani, unde a primit îngrijiri medicale, rămânând internat.
În urma cercetărilor, poliţiştii au identificat doi tineri, în vârstă de 21 şi 22 de ani, ambii din localitatea Băiceni, ca fiind principalii agresori. În data de 11 mai, după ce împreună cu victima, au consumat băuturi alcoolice într-un bar din Băiceni, ar fi urmărit-o în timp ce se deplasa spre domiciliu şi, ajungând-o din urmă, au agresat-o şi i-au furat o sumă de bani şi un  telefon mobil.
Ieri, 12 mai, faţă de cei doi tineri bănuiţi de comiterea faptei a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore în arestul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, în cauză cercetările continuând sub aspectul săvârşirii infracțiunii de tâlhărie.
CITEȘTE:
Hoţi şi bătăuşi prinşi cu poliţia video într-un oraş din judeţ