Președintele Klaus Iohannis a declarat în urmă cu scurt timp, că nu va prelungi starea de urgență după 15 mai și că urmează o stare de alertă cu ridicarea unor interdicții.
Șeful statului a precizat că „măsurile de relaxare, mișcare mai libera, nu se aplică localitatilor aflate în carantină” dupaă 15 mai.
„Această relaxare va avea loc doar atunci cand ni se spune de la experți că pericolul este diminuat”, a indicat seful statului.
Președintele Klaus Iohannis a declarat că starea de urgența va fi ridicată pe data de 15 mai, astfel frizeriile, saloanele de cosmetică și cabinetele stomatologice se vor deschise cu acea dată, românii putând să se deplaseze în localitate fără declarația pe propria răspundere.
„Nu știe nimeni până când va dura această epiedemie. Eu îmi doresc să controlăm epidemia. După 15 mai putem să ne mișăm în interiorul localității unde avem treaba, dar să NU exagerăm. NU va mai fi nevoie să declarăm unde mergem. Este un prim pas important. Apoi, ce se întâmplă? Așa numita relaxare se va face pas cu pas, fiind la interval de 2 săptămâni. Următorul calup de relaxare va veni pe la 1 iunie. Pe 15 mai vom aveam la dispozie frizeriile, saloanele de cosmetică, cabinetele stomatologice. Din 15 mai se vor redeschide cabinetele stomatologice, muzeele, dar toate în condiții speciale, de distanțare, cu mască și mănuși”, a spus Klaus Iohannis, la Palatul Cotroceni.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL: