Jurnalist și scriitor din Botoșani premiat la Deva

Pentru următoarea ediția a campaniei „Premianții fără premii”, ce va avea loc sâmbăta aceasta, inițiatorii propun o întâlnire cu o personalitate complexă.

 

Este vorba despre cunoscutul jurnalist și scriitor Viorel Ilișoi, „un om iritat și iritabil din cauza mojiciilor pe care le întâlnește uneori, dar și un om care se topește pe picioare în fața frumosului pe care-l caută și întâlnește în documentările sale”. Acesta s-a lăsat convins să vină la Deva și să povestească despre el.

 

Născut la 13 februarie 1968, la Ringhilești, județul Botoșani, Viorel Ilișoi a crescut la Casa de Copii din Trușești, pe malurile Jijiei. A debutat ca ziarist în primele zile ale anului 1990 și a scris, pe rând, la Atitudinea, Timpul, Național, Cotidianul și Jurnalul Național.

 

În 1992 devine primul ziarist român postdecembrist condamnat pentru delict de presă, fiind condamnat definitiv la trei luni de închisoare, cu executare, pentru pamfletul „Saddam Hussein se ascunde la Botoșani”. Faptul este trecut sub tăcere în țară, dar scandalizează presa internațională și aceasta va duce la eliberarea sa după doar 19 zile de închisoare.

“Viorel Ilișoi, în câteva rânduri? E greu, tare greu. Pentru că omul ăsta e o lume-ntreagă. Țin minte că, după ce i-am citit un reportaj – al câtelea? – i-am scris că îmi amintește de Brunea Fox. E incredibil felul în care te ia cu el, te face să vezi, să simți, să auzi, să miroși povestea pe care ți-o spune. Dar ce zic eu – Viorel Ilișoi nu îți spune o poveste; te face s-o trăiești. Te transportă. Te ia cu el și te vâră în pielea personajelor. Și rămâi acolo o bună bucată de vreme după ce termini de citit. Te clatini, te zbați, te întrebi și îți răspunzi. Te emoționezi. Te schimbi. Primești în tine frânturi din viețile altora. Ziaristul Viorel Ilișoi… Hm, pe cine încerc eu să păcălesc aici? Viorel Ilișoi nu e ziarist. E vrăjitor. Chapeau, maître”, spune, despre el, Laura Nureldin, news anchor la Antena 3.

Premiat pentru că oferă speranța unei lumi mai bune

Cu prilejul întâlnirii de la Deva, scriitorul Viorel Ilișoi va vorbi celor prezenți despre volumul în care a adunat reportaje de mare expresivitate, de un realism crud, realizate în medii dintre cele mai diverse, cu oameni pe care viața i-a pus în cele mai dramatice situații. El va fi premiat în cadrul campaniei a societății civile, devenită deja tradiție, pentru ceea ce oferă prin eforturile sale, speranța unei lumi mai bune și mai frumoase. Astfel, devenii sunt invitați sâmbătă, 29 aprilie, începând cu ora 11:00, în Piața Victoriei, din centrul orașului, la o întâlnire cu Viorel Ilișoi.

 

Campania „Premianții fără premii” ajunge la ediția cu numărul 127. Aceasta aduce, în fiecare săptămână, în fața opiniei publice, oameni de valoare care pot fi considerați un exemplu pentru comunitate. (Sursa: Servuspress)