Judecătoare de la Botoșani, poziție dură la adresa ministresei Justiției: ”Intervalul oral” și ”infrancțiunile” sunt noutățile revoluționare

Preşedintele Secţia a II-a Civilă, de Contecios Administrativ şi Fiscal a Tribunalului Botoșani a luat atitudine după ce ministrul Justiției, Ana Birchall (foto), a anunțat proiectul de ordonanță de urgență privind înăsprirea pedepselor pentru lipsirea de libertate.

 

Profitând de tragedia din Caracal, oficialul guvernamental era gata să își bată joc de voința exprimată de români la referendumul din luna mai privind interzicerea OUG-urilor în domeniul infracțiunilor, pedepselor și organizării judiciare.


”Atât de repede a uitat doamna ministru Birchall că românii, în majoritate covârșitoare, au votat la referendumul din 26 mai 2019, interzicerea adoptării de către Guvern a ordonanțelor de urgență în domeniul infracțiunilor, pedepselor și organizării judiciare?

În multe state din SUA există pedeapsa cu moartea. Cu toate acestea asprimea pedepsei nu descurajează dezaxații.

Este de un populism ieftin pretenția că prin majorarea pedepselor sau prin modificarea unor dispoziții din codul de procedură penală se vor evita tragedii precum cea de la Caracal!”


Lăcrămioara Axinte, judecător Tribunalul Botoșani.


Ulterior, magistratul botoșănean a revenit cu o postare ironică pe Facebook la adresa ministrului Justiției:


”«Intervalul oral» și «infrancțiunile» sunt noutățile revoluționare anunțate de ministrul Justiției!”


Noua inițiativă a Anei Birchall pare să îi fi fost fatală, premierul Viorica Dăncilă propunând înlocuirea sa cu judecătoarea Dana Gîrbovan.

 

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL

download from google play download from apple store