Jucătorul cumpărat cu două milioane de euro de Lecce a ajuns la Botoșani, după ce a refuzat Farul: Nu am vrut să merg

Apărătorul lateral a refuzat oferta făcută de clubul sportiv finanțat de Gică Hagi, deși a mai performat acolo.

 

Romario Benzar (31 de ani), jucător trecut pe la FCSB și Farul, care în 2019 era cumpărat de Lecce cu două milioane de euro, a ajuns la FC Botoșani.

 

El a semnat un contract valabil un sezon, cu opțiune de prelungire, și a oferit primele declarații din postura de jucător al echipei moldovene, scrie Gazeta Sporturilor.

 

Romario Benzar, jucător trecut pe la FCSB și Farul, care în 2019 era cumpărat de Lecce cu două milioane de euro, a ajuns la FC Botoșani.

 

El a semnat un contract valabil un sezon, cu opțiune de prelungire, și a oferit primele declarații din postura de jucător al echipei moldovene.

 

Benzar a dezvăluit că înainte de a da curs ofertei de la Botoșani a primit o propunere și din partea campioanei Farul. Apărătorul lateral a refuzat-o, deși este familiar cu clubul lui Gică Hagi, unde a crescut și la care a evoluat în două rânduri, ultima dată în a doua jumătate a anului 2022.

 

„Pot să spun că sunt foarte fericit, cei de aici m-au dorit foarte mult, au fost foarte corecți cu mine. Oferta mi-a plăcut, Botoșani joacă an de an un fotbal ofensiv, care mă avantajează pe mine, și sunt fericit că am ajuns aici.

 

Singura ofertă concretă am avut-o de la Farul, dar așa am ales la momentul respectiv, nu am vrut să merg. Am vrut să plec afară, apoi s-a închis perioada de transferuri și nu am mai vrut să aștept.

 

Am ales să vin aici să mă pun pe picioare, să am evoluții bune și să pot ajunge din nou la echipa națională”, a transmis Benzar la emisiunea „Etapa din deplasare”.

 

Benzar are 19 meciuri la prima reprezentativă a României, pentru care a debutat în septembrie 2016. Ultima dată a jucat sub „tricolor” în noiembrie 2019, la 0-5 cu Spania.