Căpitanul echipei de fotbal FC Botoşani, argentinianul Jonathan Emanuel Rodriguez, a fost diagnosticat cu virusul COVID-19.
Potrivit reprezentantului DSP Botoșani, fotbalistul în vârstă de 30 de ani a fost testat în cursul zilei de luni, iar rezultatul a fost comunicat luni seară.
Imediat după anunţarea rezultatului, jucătorul a fost internat în Secţia de boli infecţioase a Spitalului Judeţean de Urgenţă "Mavromati".
"Jucătorul s-a întors din Argentina şi a intrat imediat în izolare. El nu a avut contact cu echipa, astfel încât nu se impun măsuri la nivelul echipei", a afirmat pentru Agerpres directorul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Botoşani, medicul Monica Adăscăliţei.
Rodriguez a ajuns în România pe 16 iunie şi a făcut apoi două teste care s-au dovedit a fi negative, al treilea rezultând pozitiv. Jonathan Rodriguez trebuie să intre de miercuri în programul echipei, dar a fost izolat în apartamentul închiriat de club. Sud-americanul, care nu a avut contact cu echipa şi este asimptomatic, va sta internat zece zile, după care va fi testat de două ori, iar dacă testele vor fi negative se va putea alătura echipei.
Primul meci al echipei FC Botoşani de la reluarea campionatului, programat pe 12 iunie, cu Universitatea Craiova, a fost amânat după ce medicul echipei moldovene, Petre Rădăuceanu, a fost testat pozitiv. Testele sale ulterioare au fost negative astfel că echipa şi-a putut relua programul competiţional după o pauză de zece zile.
Justin Ștefan, secretarul general al Ligii Profesionioste de Fotbal, a declarat că acest caz de coronavirus nu va afecta în vreun fel competiția Ligii 1 sau meciurile echipei din Botoșani, dat fiind faptul că fotbalistul a stat în carantină, de la revenirea în România.
„Programul echipei FC Botoșani nu este în pericol. El a fost plasat în carantină de când a ajuns în România. Acum va urma procedura legală într-un astfel de caz”, a spus Justin Ștefan, potrivit Digi Sport.
Contactat de către ProSport, Valeriu Iftime a confirmat starea fotbalistului argentinian, dar după modelul medicului de la FC Botoșani, finanțatorul este convins că va fi o răsturnare de situație și în cazul lui Jonathan Rodriguez.
„Al treilea test a ieșit astăzi și este pozitiv. Alegeți ce vreți, dacă e ultimul înseamnă că e pozitiv. Primul a fost negativ, al doilea a fost neconcludent și al treilea e pozitiv. În câteva zile, vine al patrulea test care va fi negativ, așa cred eu, că așa e la noi la Botoșani. Într-adevăr, nu conta echipa pe el, pentru că nu putea juca sâmbătă, având în vedere faptul că nu era încă antrenat și a stat în izolare. Dar e un mare ghinion pentru noi și mai ales pentru el, pentru că echipa, una peste alta, trebuie să se descurce și fără Rodriguez.
El începând de astăzi este la spital, aceasta este procedura, nu știu dacă este bună sau rea. Nu pot spune decât că îmi pare rău pentru el și pentru FC Botoșani. El e un jucător important pentru noi, sunt convins că se va face bine și va fi jucătorul meu de bază în continuare.
Deocamdată jucăm fără el. El, în Argentina, a stat destul de păzit, mai ales că soția lui este gravidă. El a luat virusul din mijloacele de transport. A avut drumul ăsta de două zile și jumătate prin toate aeroporturile”, a spus Valeriu Iftime, pentru ProSport.
FC Botoşani va juca pe 4 iulie cu FCSB, la Bucureşti, pe Arena Naţională, în etapa a şasea a play-off-ului Ligii I de fotbal.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL: