Joacă gratuită sub soarele tomnatic, unii copii au venit de la 25 km pentru locul din parc - FOTOGALERIE

Sfârșitul de săptămână a fost un prilej de relaxare pentru părinți și bucurie nemărginită pentru copiii de toate vârstele. Astăzi, 7 noiembrie 2014, în locul de joacă din Parcul Mihai Eminescu și-au făcut prezența pe la orele prânzului zeci de părinți sau bunici cu micuți deopotrivă.

 

Chiar dacă soarele nu mai este atât de prietenos, asta nu-i împiedică pe copii să se dea în tobogane sau scrâncioburile amplasate în incinta locului de joacă. De altfel, datorită numeroaselor aparate puse la dispoziție pentru cei mici și părinții au un moment de respiro.
Foarte mulți botoșăneni preferă să-și aducă pruncii în acest loc, unii vin chiar și de la 25 de kilometri depărtare, special pentru acest lucru: ”Noi suntem de undeva de la țară, cam de la vreo 25 de kilometri, dar venim odată pe săptămână. Venim pentru copii cam în fiecare săptămână să se joace, pentru că e frumușel”, a declarat un tătic, mândru de faptul că este în sfârșit un loc unde nu mai are grija prichindeilor. Mămicile care locuiesc în zonă au declarat că zilnic frecventează acest spațiu pentru că în Parcul Curcubeului este... dezastru.
Zilnic vin la acest spațiu de joacă. Suntem aproape și nu mai este alt spațiu, iar cel din Parcul Curcubeu este devastat”,
”În fiecare săptămână îmi aduc copilul în locul de joacă. Profit de vremea frumoasă”,
”Venim când avem timp, când avem ocazia și putem. Depinde cum are fiecare timp să scoată copiii”
, au declarat câteva mămici, care au profitat de vremea frumoasă de afară.
Până la venirea zăpezii și a gerului, cei mici încă mai au posibilitatea de a-și consuma energia în parc.
(Ș.V)
[[galerie-foto]]
CITEȘTE:
 Ziua Internațională a Copilului sărbătorită în noul loc de joacă, primarul aşteaptă şi bunicii