Jandarmii și-au prezentat tehnica de intervenție în curtea unui colegiu aflat la ceas de sărbătoare – FOTOGALERIE

O nouă activitate de prevenție desfășurată de jandarmii botoșăneni.

 

În săptămâna în care Colegiul Tehnic ”Gheorghe Asachi" Botoșani își sărbătorește Jubileul de Aur, care marchează 50 de ani de la înființare, jandarmii botoșăneni s-au întâlnit cu elevi și profesori din cadrul acestei instituții de învățământ cu tradiție.

 

Orientarea profesională după absolvirea colegiului, siguranța școlară, prevenirea faptelor antisociale în rândul elevilor și a consumului de droguri, dar și accesarea rețelelor de socializare sau pericolele care se pot ascunde în mediul virtual, în spatele unor ,,fețe" prietenoase, au fost subiectele discuțiilor purtate ieri după-amiază, la activitatea prilejuită de desfășurarea programului național Școala Altfel.

 

Profităm de acest moment festiv și transmitem atât cadrelor didactice de ieri și de azi, cât și celor 50 de generații de elevi de până acum cele mai sincere urări de bine, sănătate deplină, bucurii și împliniri alături de cei dragi!, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Jandarmi Județean.

 

Anna Maria Rotaru, BT TV