EMOȚIONANT: O fetiță de 9 ani a primit din partea pompierilor o sobă de ziua sa - Să-mi fie cald la iarnăVIDEO & GALERIE FOTO

„Dacă aș avea o sobă nouă să-mi fie cald la iarnă și niște haine, aș fi fericită”, visa cu ochii deschiși, Sabina Gabriela, o fetiță de 9 ani, din localitatea Șendriceni.

 

Soba veche – plină de găuri


Își imagina acel moment când se va aduna cu cei trei frați ai ei în jurul sobei noi, sub lumina jucăușă a flăcărilor și vor petrece clipe magice împreună. Cea veche e plină de găuri și scoate mult fum, iar nopțile sunt din ce în ce mai reci.


Știe că mai e mult până la Crăciun, dar crede în minuni și a rostit dorința cu o convingere mai mare ca niciodată, plină de speranță și emoție.


Gândurile ei au ajuns la pompierii botoșăneni. Știu cât este de greu să-ți petreci iernile în frig, dar și cât este de periculos să te încălzești cu o sobă care ar fi trebuit reparată sau schimbată de mult.

 

Pompierii lui... Moș Crăciun


„Oamenii sunt cei care fac minunile posibile, iar noi trebuie să ajutăm această fetiță”, au spus pompierii când au aflat povestea Sabinei Gabriela.


Așa că au încercat să afle cât mai multe lucruri despre ea. Fetița iubește fotbalul. Este portarul unei echipe de fotbal și ar avea nevoie de un echipament special. Nu a îndrăznit să îl ceară pentru că altele sunt lucrurile care îi lipsesc familiei...


La așa o poveste, mulți dintre pompieri au fost impresionați și, în doar câteva zile, ceea ce era doar un vis a devenit realitate.

 

Bonus: un echipament de portar


Au vizitat-o, astăzi, și i-au făcut cea mai mare bucurie. Nu se aștepta ca cineva să le sară în ajutor, iar ochii li s-au umplut de lacrimi. Iarna aceasta va fi una călduroasă în casa lor, iar la următoarea partidă de fotbal va purta și echipamentul de portar la care doar visa.


Au lăsat întreaga familie lângă noua sobă, să se bucure și de celelalte daruri primite.


Această poveste ne învață că uneori, visurile noastre se pot împlini în cele mai neașteptate moduri, iar darurile primite cu inima deschisă pot aduce bucurie și căldură în viața noastră.