Jandarmii nu stau locului: VEZI unde vor mai asigura ordinea și liniștea publică

Cu ocazia sărbătoririi Botezului Domnului, aproximativ 50 de jandarmi vor asigura ordinea şi liniştea publică necesară desfășurării manifestărilor religioase la 18 biserici din municipiile Botoşani, Dorohoi şi oraşele Darabani şi Săveni.

 

Așadar, miercuri, echipajel Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani vor fi alături de credincioșii participanți la hramul Bisericii Sfântul Ioan din municipiul Botoşani, cu ocazia sărbătoririi Soborului Sfântului Ioan Botezătorul, precum și la Biserica ortodoxă de rit vechi Nașterea Maicii Domnului, unde staroverii botoșăneni sărbătoresc Crăciunul pe stil vechi. Jandarmii vor acționa pentru prevenirea producerii unor fapte antisociale și a unor incidente generate de numărul mare de participanți.
Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Botoşani recomandă credincioşilor care vor participa la slujba de sfinţire a apei să respecte măsurile stabilite de organizatori şi forţele de ordine, pentru ca întreaga ceremonie să se desfăşoare într-un climat civilizat de ordine şi siguranţă”, se precizează în comunicatul de presă trimis redacției.
CITEȘTE:
 Jandarmii din nou la datorie pentru asigurarea ordinii și liniștii publice – AFLĂ-le misiunile