Jandarmii botoşăneni şi-au sărbătorit veteranii

 

Astăzi, 29 martie, la sediul Inspectoratului de Jandarmi Botoşani a avut loc adunarea festivă cu ocazia Zilei Veteranilor Unităţii, la care au participat jandarmi în rezervă şi retragere din cadrul unităţii noastre. Această activitate se încadrează în activităţile premergătoare sărbătoririi "Zilei Jandarmeriei Române”.

Cu această ocazie, domnul colonel Constantin Moroşanu a  prezentat condiţiile de lucru, activităţile şi misiunile executate de inspectorat , ulterior fiind evocate momente din activitatea veteranilor, fiind un bun prilej de reîntâlnire cu colegii aflaţi în activitate. „Orice instituţie are repere temporale şi umane care îi marchează activitatea şi care dau forţă urmaşilor, iar pentru Jandarmeria Română, veteranii jandarmi sunt cei care, cu migală, răbdare şi profesionalism, au pus câte o cărămidă la edificarea generaţiei noastre”, se arată într-un comunicat de presă emis de IJJ Botoşani. De asemenea, veteranilor le-a fost prezentat cel de-al patrulea număr al revistei Jandarmul Botoşănean, fiecare primind câte un exemplar din revistă.
Tot astăzi, în cadrul şedinţei Colegiului Prefectural, inspectorul şef – colonel Constantin Moroşanu, a prezentat domnului prefect Costică Macaleţi şi şefilor instituţiilor descentralizate botoşănene, însemnătatea zilei de 3 aprilie 2013, dată la care se sărbătoresc 163 de ani de la înfiinţarea Jandarmeriei Române.
CITEŞTE:
 Botoşănean de 100 de ani felicitat de Duşa prin prefect