Doisprezece jandarmi botoșăneni vor acționa în sprijinul Grupării de Jandarmi Mobile Bacău pentru asigurarea ordinii și liniștii publice la meciul de fotbal dintre echipele F.C.Botoșani și F.C.S.B. Steaua București, care se va disputa pe Stadionul municipal Botoșani în ziua de vineri, 12 august 2016, începând cu ora 21.00.
Jandarmii botoșăneni au ca misiune monitorizarea și supravegherea traseului de deplasare al echipei oaspete și vor fi prezenți la antrenamentul jucătorilor steliști, pentru a preîntâmpina producerea unor fapte antisociale.
Având în vedere că meciul de desfășoară pe arena sportivă din municipiul Botoșani, monitorul de securitate, ofițerul de informare și ofițerul de legătură în punctul de comandă fac parte tot din Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani, îndeplinind atribuțiile prevăzute de legea nr.4/2008 privind prevenirea și combaterea violenței la manifestările și competițiile sportive.
Circulația rutieră va fi dirijată de polițiștii din cadrul Biroului de Poliție Rutieră, care vor lua măsurile necesare pentru fluidizarea traficului în zona stadionului.
Ordinea publică în zona apropiată locului de desfășurare a meciului va fi asigurată de jandarmii băcăuani, care vor supraveghea intrarea spectatorilor pe stadion și vor efectua controlul corporal pentru a nu permite intrarea cu obiecte contondente.
Recomandăm spectatorilor să se prezinte din timp la stadion, încă de la deschiderea porților de acces, pentru a fi evitată aglomerația la intrările în arena sportivă și pentru ca participanții să aibă timpul necesar pentru a-și ocupa locurile pe scaune înainte de începerea partidei.
Pentru a nu îngreuna traficul rutier în zonă, este de preferat ca autoturismele să nu fie parcate în imediata apropiere a stadionului, iar oprirea acestora, chiar și pentru perioade scurte de timp, să nu aibă loc în zona porților de acces, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Botoşani.