Îți place uniforma? Ai la dispoziție 700 de șanse să devii jandarm – GALERIE FOTO

În perioada aprilie - iunie 2023 se organizează o nouă sesiune de admitere în vederea ocupării celor 700 de locuri disponibile.

 

Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Botoşani va desfăşura activităţi de recrutare a candidaţilor pentru  admiterea în instituțiile de învățământ postliceal pe locurile destinate formării inițiale a cadrelor militare ale Jandarmeriei Române.

 

Pentru cei interesați de o carieră în Jandarmeria Română, în perioada aprilie - iunie 2023 se organizează o nouă sesiune de admitere în vederea ocupării celor 700 de locuri disponibile în cele două instituții de învățământ postliceal care formează subofițeri jandarmi, respectiv:

 

- Școala Militară de Subofițeri Jandarmi "Grigore Alexandru Ghica" Drăgășani, cu un număr total de 350 de locuri (din care 3 locuri pentru romi și 3 locuri pentru alte minorități);

 

- Școala Militară de Subofițeri Jandarmi "Petru Rareș" Fălticeni, cu un număr total de 350 de locuri (din care 3 locuri pentru romi și 3 locuri pentru alte minorități).

 

Înscrierea candidaţilor se face până la data de 05.05.2023, inclusiv în zilele de sâmbătă și duminică.

Cererile-tip de înscriere se completează în mod olograf, se semnează și se transmit, exclusiv în format electronic, pe adresa de e-mail: [email protected].

 

Candidații se pot înscrie la o singură școală postliceală și trebuie să dețină sau să obțină până la absolvire permis de conducere categoria „B”.

 

Depunerea dosarelor de candidat în volum complet – de LUNI până DUMINICĂ, între orele 08.00–16.00, la sediul unităţii din municipiul Botoşani, str. I.C. Brătianu, nr. 110-112, jud. Botoşani -  până la data de 15.05.2023.

 

Informațiile necesare privind condițiile legale și criteriile specifice, documentele necesare, evaluarea psihologică/medicală, tematica și bibliografia,  susținerea probelor de admitere, contestațiile și afișarea rezultatelor finale sunt postate pe site-ul inspectoratului – www.jandarmeriabotosani.ro, secțiunea ”Carieră” / ”ANUNȚ privind activitatea de recrutare a candidaților pentru admiterea în instituțiile de învățământ postliceal pe locurile destinate formării inițiale a cadrelor militare ale Jandarmeriei Române”.

 

Detalii cu privire la această sesiune de admitere se regăsesc și pe site-urile fiecărei instituții de învățământ:

 

-Școala Militară de Subofițeri Jandarmi "Grigore Alexandru Ghica" Drăgășani, www.scoaladragasani.ro;

 

-Școala Militară de Subofițeri Jandarmi "Petru Rareș" Fălticeni, www.jandarmeriafalticeni.ro.

 

Pentru relaţii suplimentare, apelaţi numărul de  telefon 0231/511533 (interior 24527), între orele 08.00-16.00.