Rapid București ar putea fi vândut de Valerii Moraru către un consorțiu de investitori italieni. Un afacerist din peninsulă se află deja în România pentru a negocia această mutare, informează site-ul italian tuttomercatoweb.com.
Aflată la un pas de faliment și desființare, salvarea giuleștenilor ar putea veni din Italia. Federico Carboni, oficial sportiv, a fost prezent ieri pe Național Arena la meciul dintre Steaua și Chiajna, scor 2-1. Acesta a sosit în București pentru a negocia preluarea de către afaceriștii italieni a clubului Rapid de la Valerii Moraru.
”Dacă negocierile nu vor avansa, el mai are două cluburi din Liga 2 în vizor, însă echipa de lângă Podul Grant e considerată prioritară datorită faptului că evoluează în Liga 1, dar și a tradiției și a suporterilor pătimași care o susțin.”, notează sursa citată.
TuttoMercatoWeb menționează că în urmă cu doi ani clubul ar fi putut ajunge la un alt italian, Angelo Massone, însă asta nu s-a mai întâmplat.
Rapidul așteaptă pe 20 iulie o decizie definitivă în privința ieșirii din faliment. În cazul în care va fi favorabilă, în prima etapă o va întâlni pe FC Botoșani.