Isterie în cartierul Bucovina, un vecin a sărit cu un cuţit la doi muncitori, Poliţia a cerut întăriri - FOTOGALERIE

Evenimente incredibile s-au petrecut sâmbătă seară în cartierul Bucovina. Actor principal a fost un locuitor din zonă care a încercat să aplice o corecţie la doi muncitori folosindu-se de un cuţit.

 

Totul s-a întâmplat chiar în spaţiul verde din faţa blocului în care agresorul locuieşte la etajul 4. La parterul respectivului imobil doi şantierişti lucrau la amenajarea unui spaţiu de birouri. Potrivit unuia dintre ei, fără să fi avut vreo dispută cu locatarul nervos, acesta ar fi coborât pur şi simplu în faţa blocului şi l-ar fi ameninţat pe el şi pe colegul de lucru cu un cuţit.
„A venit fără nici un motiv, aţi văzut ce cuţit avea? Ce era acum dacă nu mă feream? O fi unul dintr-ăsta care face urât la băutură”, a relatat unul dintre muncitori, care a adăugat că a reuşit să-l deposedeze pe vecinul nervos de cuţit.
În scurt timp acolo s-au strâns mai mulţi oameni din cartier şi a ajuns şi un echipaj format dintr-un cadru de la Inspectoratul de Poliţie Judeţean şi Poliţia Locală. Oamenii legii au luat rapid cuţitul şi l-au dus în maşină. Agresorul, care părea că vorbeşte destul de greu, a fost dus în maşină, bâiguind ceva de genul că „nu este aşa”. Poliţiştii au chemat prin staţie un echipaj suplimentar. (S.B.)
CITEŞTE ŞI:

GRAV: Tânăr plin de sânge la spital după ce a fost înjunghiat în abdomen de un botoșănean