ISTERIA pastilelor cu iod: După luni de liniște, botoșănenii au început să le caute – LISTA farmaciilor care eliberează

Pastilele cu iod pot fi ridicate doar din anumite farmacii pe baza rețetei de la medicul de familie. Până la începutul lunii august botoșănenii cu vârsta de până în 40 de ani nu s-au înghesuit însă să obțină aceste medicamente.

 

Declarația care a creat isterie

 

Distribuția către populație se face în mod gratuit pe baza prescripției eliberată de către medicul de familie. Ordinul de ministru care reglementează activitatea de distribuire este în vigoare încă din 23 iunie 2022.

 

Ori până pe 1 august nicio persoană din județul Botoșani nu a solicitat astfel de medicamente.

 

Pe 8 august însă ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a ieșit public și i-a îndemnat pe oameni să-și ridice „cât mai repede” pastilele, ceea ce a creat o oarecare isterie.

 

„Distribuția pastilelor e perfect funcțională. Îndemn pe toată lumea, pe toate persoanele de până la 40 de ani, să se prezinte cât mai repede la medicul de familie de la care trebuie să primească prescripția pentru pastilele de iodură de potasiu”

a fost declarația ministrului Sănătății.  

 

Ori din acel moment telefoanele medicilor de familie au început să sune în disperare în majoritatea județelor. În consecință și unii botoșăneni au început de atunci să-și dorească să-și ridice pastilele.

 

O situație exactă a botoșănenilor care au solicitat aceste medicamente se va ști pe 1 septembrie. La începutul fiecărei luni farmaciile transmit către Direcția de Sănătate Publică o situație care cuprinde numărul de persoane cărora le-au fost eliberate, în baza prescripției medicale, comprimate de iodură de potasiu.

 

Farmaciile din Botoșani care eliberează pastile

 

Distribuirea de pastile de iodură de potasiu se face în scopul administrării la populația de până în 40 de ani numai în caz de expunere după un incident nuclear, precizează Ministerul Sănătății.

 

Iată lista farmaciilor din Botoșani de unde se eliberează pastilele cu iod:  

 

 

Încă din luna aprilie, peste 600.000 de pastile cu iod au ajuns în depozitul DSP Botoșani.

(Sursa Foto - Impact.ro)