Toamnă de excepție la Filarmonică: De la celebrul naist Gheorghe Zamfir la managerul Operei Naționale, de la dirijorul premiat de Casa Regală la surpriza Ozana 

După ce a concertat în toată lumea, în America de Nord, America de Sud, Europa, Asia, Australia și Africa, naistul nepereche al lumii va sosi în sfârșit și la Botoșani. 

 

”Gheorghe Zamfir și prietenii”



Pe data de 11 noiembrie 2022, Gheorghe Zamfir va susține un spectacol de excepție alături de Filarmonica ”George Enescu” Botoșani. 


Mirel Manea, noul director al instituției, împreună cu impresarul Liviu Sorinel au obținut confirmarea din partea artistului pentru recitalul din toamnă care se va desfășura după formatul ”Gheorghe Zamfir și prietenii”. 


Maestrul va avea invitați, o soprană și posibil un tenor, iar programul va fi variat, cu momente muzicale bine definite ale capului de afiș. 


Ajuns la 81 de ani, Gheorghe Zamfir va ajunge să concerteze la Botoșani după o carieră extraordinară începută în urmă cu peste șase decenii. 


A câștigat 120 de discuri de aur și platină, are peste 190 de discuri înregistrate și mai mult de 120 de milioane de albume vândute. Este singurul artist european care a câștigat două discuri de aur în SUA și singurul artist român care a câștigat un disc de aur în Ungaria. 


În 1982, în ”epoca de aur” a comuniștilor, i-a dedicat un concert lui Dumnezeu și a căzut în dizgrația cuplului Ceaușescu, fiind nevoit să părăsească țara pentru a se salva. Și-a continuat peste hotare parcursul de excepție și s-a întors în România după revoluție. 

 

gheorghe zamfir

 

 

Dirijor de Sydney, Beirut, Londra


Concertul lui Gheorghe Zamfir va face parte dintr-o toamnă pe care conducătorii Filarmonicii Botoșani și-o doresc a fi de neuitat. 


Și aceasta pentru că în stagiunea 2022-2023 Filarmonica de Stat ”George Enescu” Botoșani va împlini 70 de ani de la înființare. 


Astfel, pe 7 octombrie, sub bagheta lui Tiberiu Soare, va fi susținut spectacolul ”Carmina Burana” by Carl Orff. Tiberiu Soare este dirijor al Orchestrei Operei Naționale București și dirijor principal al Orchestrei Filarmonice din Sibiu. A condus orchestre din țări și orașe de pe mai multe continente: Sydney, Beirut, Japonia sau Londra. În 2018, Casa Regală a României i-a acordat distincția ”Ordinul Coroana României în grad de ofițer”.  

 

 

tiberiu soare

 

 

Managerul Operei Naționale București


O săptămână mai târziu va avea loc ”Opera Concerts” cu Daniel Jinga, maestru de cor, dirijor principal al Filarmonicii Muntenia din Târgoviște și al Orchestrei Metropolitane București, dirijor fondator al Corului de Cameră „Accoustic” și  director al Operei Naționale București. Despre Daniel Jinga însuși maestrul Gheorghe Zamfir spunea: ”Dumnezeu mi-a adus alături artiști talentați, de care nu m-am mai despărțit, pentru că au ajuns să mă știe pe dinafară, să mă înțeleagă din priviri. Daniel Jinga este un asftel de dirijor, cu o remarcabilă inteligență muzicală”. 

 

 

daniel jinga

 

 

”Together, we will make Philharmonic great again” 


În fine, pe 16 – 17 decembrie Ozana Barabancea va fi la pupitrul show-ului ”December songs”. Puțină lume știe că vedeta de televiziune este dirijor, având un master absolvit la conservator, așa că spectacolul va fi unul surpriză pentru botoșăneni. 

 

ozana barabancea

 


Mirel Manea a mulțumit pentru sprijin Primăriei și Consiliului Local Botoșani și a promis că, cele șapte decenii de la înființare, vor fi sărbătorite cum se cuvine. A menționat totodată că spectacolele menționate sunt doar ”doar picătura din oceanul cu surprize ce vi-l pregătim” pentru că, ”together, we will make Philharmonic great again”.