Isteria locurilor de muncă: Post disputat de 26 oameni într-o instituţie

 

Locurile de muncă continuă să fie un lux pentru botoşănenii mai ales cei din categoria tinerilor care după ce au ieşit de pe băncile facultăţilor se lovesc de criza prin care trece piaţa muncii la nivel local. Şi, chiar dacă în unele cazuri salariul nu este deloc unul de invidiat, totuşi concurenţa este una acerbă, iar pentru un singur loc de muncă ajung să se „bată” chiar zeci de candidaţi.
Un astfel de caz se regăseşte la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului care traversează o perioadă în care concursurile se succed unul după altul cu repeziciune, şefii acestei instituţii dorind să mai reducă din deficitul acut de personal. Un alt post scos la concurs este cel de consilier clasa 1, gradul profesional debutant pentru compartimentul achiziţii publice, funcţie remunerată cu salariul minim pe aconomie. Au trecut de prima etapă din cele necesare pentru organizarea acestui examen 24 de persoane, două dintre acestea retrăgându-şi dosarele. Concursul urmează a avea loc în data de 2 noiembrie 2012 de la ora 9:00 când este programată proba scrisă. Dat fiind numărul mare de candidaţi şi evident volumul de muncă a comisiei la corectarea lucrărilor, proba de interviu a fost programată cinci zile mai târziu, adică pe data de 7 noiembrie 2012.
CITEŞTE:
 Concurs cu ploaie de picaţi şi absenţi la Direcţia Copilului - DOCUMENT