Ispravă incredibilă a trei puştani : au furat 3 tone de cuie şi 96 de plite      

 

Poliţia municipiului Botoşani a identificat trei suspecţi pentru comiterea unor furturi de proporţii din incinta unui depozit de materiale de construcţii. Trei tineri, Ionuţ C., de 20 de ani, Eugen C, de 21 de ani şi Constantin M., de 18 ani, toţi din oraş au sustras mărfuri în valoare de aproape 10.000 de euro.
cuie furate BotosaniPoliţiştii au stabilit că în perioada 22 – 26.01.2013, pe timp de noapte, în baza unor înţelegeri prealabile, cei trei suspecţi au escaladat clădirea şi au pătruns prin efracţie in incinta depozitului. De acolo au luat aproximativ 3.000 kg cuie şi 96 plite din fontă pentru sobe, bunuri estimate la 43.350 lei, o parte fiind recuperate. Faţă de cei trei s-a dispus începerea urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat în formă continuată, luându-se măsura reţinerii pentru 24 ore în arestul IPJ Botoşani. Astăzi tinerii urmează să fie prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani, cu propunerea de arestare preventivă. În paralel poliţiştii continuă ancheta pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale a celor trei.
CITEŞTE ŞI:
 Hoţi de termopane prinşi în flagrant de poliţişti la ANL-uri