De aproximativ o lună cel mai așteptat concert al acestui final de an a fost fără doar și poate cel în care artista Irina Rimes a cântat la Botoșani alături de orchestra simfonică a Filarmonicii de Stat George Enescu dirijată de maestrul Alexandru Ilie.
Colaborarea dintre celebra cântăreață, care are și rolul de compozitor, cu artiștii din cadrul Filarmonicii Botoșani se înscrie în seria evenimentelor care ies din tipare prin îmbinarea stilurilor muzicale și care atrag ca un magnet publicul botoșănean.
Irina Rimes a cântat în fața unei săli arhipline, fiind nevoie de alocarea de locuri suplimentare pentru botoșănenii pasionați de muzica și atrași de talentul ei, care nu au apucat să-și cumpere bilet. Cererea a fost una extrem de ridicată, biletele fiind epuizate în câteva ore de la punerea în vânzare.
Artista a fost primită de o sală plină de entuziasm și emoție, iar atmosfera a fost magică pe parcursul întregului concert.
„Nu am mai fost la Botoșani de foarte mult timp și în seara asta am onoarea să fiu împreună cu Filarmonica de Stat George Enescu Botoșani condusă de dirijorul Alexandru Ilie. Am pregătit un program special așa că tare, tare sperăm că o să vă placă”,
a mărturisit artista în debutul concertului
Irina Rimes a reușit să încânte publicul botoșănean cu vocea sa plină de emoție. Artista a interpretat cu pasiune și sensibilitate piesele sale celebre, cum ar fi ”Visele”, „Nu știu”, ”Nu știi tu să fii bărbat”, „Iubirea noastră mută”, „N-avem timp”, „Octombrie roșu”, „Bandana”, ”S-a dus”, ”Gelos”, ”Prolog”, ”Cosmos” și ”Ielele”.
Acompaniamentul orechestrei simfonice botoșănene a creat o simbioză ce a oferit publicului o experiență muzicală de neuitat.
Această colaborare a adus laolaltă două stiluri muzicale diferite, dar complementare, într-un mod elegant și armonios. Publicul a avut ocazia să se bucure de sunetul unic al unei orchestre simfonice, alături de vocea și carisma Irinei Rimes.
Ideea a părut să fie pe placul artistei din Republica Moldova care a dezvăluit că-și dorește să repete experiența.
„Îmi place ceea ce văd aici și vreau să vă mulțumesc. Vă mulțumim că ne-ați primit la voi acasă și ne-ați făcut să ne simțim bine și e un lucru mare. Și pentru asta, dacă ne mai chemați la Botoșani, eu vin cu mare drag”,
Irina Rimes, artistă
A adresat mulțumiri publice și celor care au făcut posibilă această colaborare extraordinară, respectiv lui Mirel Manea, managerul Filarmonicii și impresarului Liviu Sorinel.
Irina Rimes a avut și un invitat surpriză, un tânăr botoșănean pe nume Cosmin care este concurent la Vocea României și face parte din echipa sa.
„Aș vrea să vă cântăm o piesă care n-a încăput la Vocea României. Am vrut să o cântăm acolo, până acum nu a încăput, dar ce se întâmplă mai departe, nu știu. Dar hai să nu dăm din casă”,
Irina Rimes, artistă
Un alt moment inedit, gândit de conducerea Filarmonicii pentru a aminti de originile moldovenești ale artistei, a fost prezența Corului Comunității Rușilor Lipoveni din Botoșani, cu un moment programat înaintea concertului în holul Casei de Cultură a Sindicatelor, o replică a atmosferei de la Bolshoi Theatre din Moscova, una dintre cele mai prestigioase instituții de cultură ale lumii.
„Pentru noi a fost un moment deosebit, a fost și o provocare și un prilej de a ne prezenta cântecul nostru tradițional în fața celor care au dorit să participe la spectacolul Irinei Rimes. A fost o invitație venită din partea managerului Filarmonicii Botoșani, dl Mirel Manea, cu care am discutat aspectele privind pregătirea acestui concert al artistei. Ne-am pregătit așa cum am considerat noi mai bine, având în vedere că publicul botoșănean în mare parte cunoaște cântecul nostru, cunoaște tradițiile noastre și am vrut să aducem un plus de frumusețe acestui moment pregătit de Filarmonica Botoșani. A fost un moment foarte bine primit de publicul prezent la concert, au stat, ne-au urmărit întregul program. Pentru noi a fost un moment cât se poate de frumos și care ne motivează pentru viitor să pregătim și alte spectacole frumoase”,
Ovidiu Ivanov, președintele Comunității Rușilor Lipoveni de la Botoșani
Irina Rimes a avut un concert de aproximativ o oră și jumătate, iar la final cei peste 700 de spectatori s-au ridicat în picioare, au aplaudat minute în șir și au rechemat-o pe scenă pentru o ultimă piesă, de rămas bun.