IPS Teofan și zeci de colindători au vestit Nașterea Domnului la Botoșani: Vă rog să faceți în așa fel încât să rămână cât mai mulți acasă- FOTO & VIDEO

Sala Casei de Cultură a Sindicatelor a fost plină de mame cu prunci, preoți cu familiile lor, oameni din satele Botoșaniului, credincioși veniți din parohiile orașului.

 

Tradiționalul Concert de Colinde ”Bucuria Nașterii Domnului” a adunat laolaltă și anul acesta sute de creștini, veniți să se bucure de vestea minunată pe care colindătorii o aduc înainte de Crăciun.

 

Prezența IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a fost și anul acesta o binecuvântare pentru credincioși.

 

Alături de înaltul ierarh, au stat alături părintele protopop Lucian Leonte, dar și reprezentanți ai administrației, precum Costică Macaleți, președintele Consiliului Județean Botoșani, Alexandru Colbu, prefectul județului Botoșani, dar și Dănuț Huțu, directorul Direcției de Cultură Botoșani. Au fost prezenți, de asemenea, și politicieni: liberalul Gheorghe Sorescu și social-democrata Doina Federovici.

 

Colindele unesc generațiile și întăresc sentimentul comuniunii cu strămoșii noștri. De aceea colindele sunt mărturii pentru continuitatea noastră pe firul tradițiilor. Aceste creații rămân în galeria comorilor de credință pe care Biserica le așază la loc de cinste.

 

Soli ai veștilor bune, rând pe rând au urcat pe scenă grupuri de colindători. Copii de câțiva anișori, adolescenți, tineri din parohii însoțiți de preoții lor, oameni ai satelor și orașelor, bunici cu tâmpla albă și chip luminos au adus Vestea Nașterii Domnului Hristos.

 

Publicul a aplaudat cu generozitate evoluția colindătorilor de la Grupul de colindători al Parohiei „Sfântul Ioan Botezătorul” Botoşani, Corul „Sfânta Teodora de la Sihla” – Filiala ATOR Albeşti, Corala „Poarta cerului” – Protopopiatul Darabani, Corul „Ecclesia” – Protopopiatul Dorohoi, Ansamblul folcloric „Doina Costeştilor” al parohiei Costeşti - Protopopiatul Botoşani, Corul „Amvonul” – Protopopiatul Săveni, Corul „Voievodul”  al Parohiei Cătămărăşti Deal.

 

”Ia sculați voi, boieri mari”, ”Mare minune”, ”Colo sus, în vreme aceea”,  ”La plinirea vremii, ”Ce seară e astă seară”, ”Iisus, bine-ai venit”, ”Deschide ușa, creștine”, ”Acum am văzut minune”.

 

La finalul concertului, toți colindătorii au urcat din nou pe scenă pentru a primi darurile gazdelor.

 

Preotul Lucian Leonte, protopop de Botoșani, a mulțumit înaltului ierarh nu doar pentru prezență, ci și pentru rugăciune și îndrumare.

 

”În colindă s-au întâlnit părinții și copiii. Iată, cu bunăvoința Înalt Preasfințitului Părintelui nostru Teofan, a venit părintele la fii și nu am mers noi acasă la părinte, cum se cuvine, să fi mers cu colinda. De aceea părintele a venit la fii, la fiice, mai mari sau mai mici. Ii mulțumim Înalt Preasfințitului Părinte Teofan că se roagă pentru noi. Că ridică mâinile la Liturghie pentru noi. Îi mulțumim că ne conduce pe noi, preoții, ca și noi la rândul nostru să vă îndrumăm pe dumneavoastră”,

Pr. Lucian Leonte, protopop de Botoșani

 

IPS Teofan a adresat publicului, dar și colindătorilor, un cuvânt de învățătură, atrăgând atenția asupra semnificației colindului.

 

”Ceea ce s-a întâmplat atunci la Betleem, în mod real, deși este greu să percepem aceasta, se împlinește și cu viața fiecărui creștin botezat și conștient de frumusețea bisericii arătată în mod special în această seară, prin colindători. Și cum se întâmplă în viața noastră ceea ce s-a întâmplat aici? Prin multe lucruri și situații și stări. Când îți calcă pragul colindătorul, că accepți cu mintea ta, că nu accepți, Lumina Cerului intră în casa ta. De aceea este atât de necreștinească atitudinea de a alunga colindătorul de pe prispa casei tale. Îi dai ceva, nu îi dai ceva, găsești o nucă, un măr, ceva din cămara ta, nu alunga colindătorul, că pierzi pentru întreg anul care vine toată mâna Cerului așezată asupra ta. Primindu-l pe colindător îl primești pe Domnul Hristos care se întrupează în tine repetându-se și cu tine ceea ce s-a întâmplat la Betleem acum multă vreme”,

IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei

 

De asemenea, înaltul ierarh a vorbit în cuvântul de învățătură despre viața creștinului și despre puritate sufletească. 

 

”Să te spovedești și să te împărtășești. Pentru că atunci când te spovedești alungi din tine întunericul. Și când te împărtășești primești lumina, adică pe Hristos în tine. Avem inima prea ocupată. Și Domnul Hristos nu prea are de multe ori unde să intre. Dacă e ocupată casa, unde să mai intre Domnul Hristos? Avem atâtea preocupări ale acestei lumi și nu mai găsim un colțișor unde să coboare Domnul Hristos”,

IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei

 

Mitropolitul s-a arătat îngrijorat și îndurerat deopotrivă de viitorul micilor sau mai marilor colindători. IPS Teofan le-a transmis celor prezenți în sală că depinde numai de ei ca viitorul copiilor să fie acasă. 

 

”Vorbeam domnului președinte și domnului prefect, cu puțină durere, spunem: peste 10-15 ani câți dintre ei vor fi în afară și câți vor fi aici? Și o umbră de durere, căci îi vezi așa de frumoși și, puțin câte puțin, dacă nu se vor schimba lucrurile, mulți dintre ei, spre durerea voastră, a părinților, vor pleca spre alte zone. Și sunt parcă prea frumoși pentru a ne lipsi de ei într-o bună zi. Vă rog să faceți în așa fel încât să rămână cât mai mulți acasă. Sunt trei lucruri care, dacă insistăm asupra lor, poate că statornicia și înrădăcinarea lor vor fi mai puternice aici. Să aveți familii frumoase de care ei să se despartă cu foarte mult regret. Și chiar dacă se despart, să fugă din nou acasă pentru că au trăit prea frumoase clipe în familia proprie. În al doilea rând, conștiința apartenenței la o parohie, apartenența la familia proprie și apartenența la o parohie îți dă de asemenea o rădăcină parcă suplimentară pe care ți-e greu să o rupi, să te înrădăcinezi în altă parte. Iar dacă la acestea două adăugăm și atașamentul de neamul din care faci parte și din sângele căruia sorbi supraviețuire, și acesta poate să fie un obstacol pentru a-ți lua într-o bună zi lumea în cap”,

IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store