IPS Teofan, mesaj la Botoșani: Să fim biruitori asupra păcatului din noi - VIDEO

Slujba religioasă dedicată Zilei Orașului a fost oficiată de către IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, la Mănăstirea Popăuți.

 

Le-a vorbit despre necredința care se răspândește în lume, despre faptul că oamenii trebuie să fie purtători de biruință.

 

„Purtător de biruință asupra credințelor mincinoase care se răspândesc în lume, purtător de biruință asupra noilor ideologii care se răspândesc în lume, care arată că familia poate fi și altceva decât cea pe care o cunoaștem, ideologia că pruncii pot fi uciși în pântece, că bătrânii pot să fie asistați să se sinucidă sau bărbații să devină femei și femeile să devină bărbați”,

IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei

 

Iar pentru a fi biruitori au nevoie de rugăciune.

„Asupra acestor lucruri creștinul de astăzi este chemat să fie biruitor. Pentru a fi biruitor are nevoie de Liturghie, are nevoie creștinul de Scriptură și are nevoie de rugăciune. Dumnezeu să ne dăruiască putere, să fim biruitori asupra păcatului din noi, să fim biruitori asupra mândriilor din noi și prin duh de pocăință să mergem pe același drum pe care a mers Sfântul și Mare Mucenic Gheorghe”,

IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei,

 

Și a încheiat cuvântarea spunând:

 

 „Să vă dăruiască Dumnezeu, har, pace și binecuvântare și multă răsplătire pentru răbdarea și frigul pe care le-ați răbdat astăzi. Dumnezeu să vă aibă pe toți în mila sa bogată. Amin.

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store