Iordănescu, deranjat de repriza a doua cu Botoșani: Nu asta am pregătit eu

Edi Iordănescu, antrenorul campioanei, e mulțumit de victorie, dar nu și de evoluția echipei sale din repriza a doua.

 

CFR Cluj a învins-o pe FC Botoșani, scor 2-0, în etapa a 4-a din play-off-ul Ligii 1.

 

Edi Iordănescu și-a felicitat jucătorii, însă i-a și criticat pentru ce s-a întâmplat în repriza a doua.

 

„Felicit echipa pentru victorie. Nu doar că era o miză și o presiune mare, dar momentul era foarte important, veneam după eșecul cu Craiova. Am avut un timp scurt să ne revenim, le-am spus jucătorilor să uite tot ce s-a întâmplat în meciul trecut. Am intrat foarte bine în joc, am combinat bine, iar asta ne-a dat curaj și încredere. A mers natural totul în prima repriză, puteam să marcăm mai repede.

Am intrat la pauză cu o diferență de două goluri și am putut să gestionăm avantajul. M-au bucurat realizările lui Sigurjonsson, are nevoie de moral de încredere.

Repriza a doua nu a fost chiar ce mi-aș fi dorit. Am cedat inițiativa, am pierdut teren, n-am mai fost agresivi. Dar nu sunt supărat, pentru că rezultatul contează. N-am pregătit autoconservarea pentru actul secund. Trebuia să ținem de minge. Intrăm de-acum în linie dreaptă pentru meciul cu FCSB, unul extrem de important în economia deznodământului acestui sezon”,

Edi Iordănescu la Telekom Sport

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store